Acasă Politic PSD condționează străinii care muncesc în România

PSD condționează străinii care muncesc în România

DISTRIBUIȚI

148047 – 10102018  – Grupul parlamentar al PSD a votat, miercuri, 10 octombrie, în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, în sensul asigurării transpunerii Directivei UE 2016/801 a Parlamentului European şi a Consiliului privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanților ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă au pair. Actul normativ a fost inițiat de parlamentari social-democrați.

La nivel național, cadrul normativ integrat politicii comune europene în acest domeniu este reprezentat de OUG nr.194/2002 şi de OG nr.25/2014, iar prin votul dat de Camera Deputaților aceste două acte normative au fost modificate și completate. Noua lege, adoptată cu amendamente, aduce beneficii atât angajatorilor români, cât și angajaților străini care lucrează pe teritoriul țării noastre, în special etnicilor români de pretutindeni care doresc să muncească în România, principala parte a acestora fiind cetățeni ai Republicii Moldova și ai Ucrainei.

Principalele modificări adoptate cu sprijinul Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților au în vedere raportarea la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vederea prelungirii dreptului de şedere temporară în scop de muncă pentru lucrătorii străini, fapt care va determina o reducere semnificativă a costurilor cu forța de muncă pentru angajatori.

Astfel, conform noii legi, “străinilor intraţi în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie la nivelul de cel puţin două ori câştigul salarial mediu brut”. Această modificare a survenit în condițiile în care până în prezent legea prevedea prelungirea dreptului de ședere temporară a angajaților străini doar dacă au “câştig salarial mediu brut”, iar în cazul lucrătorilor înalt calificaţi, plata trebuia să fie la nivelul de cel puţin 4 ori câştigul salarial mediu brut. Prin noile prevederi se nivelează, practic, condițiile de muncă pe care le pretinde legea de la angajatori, indiferent dacă angajații sunt străini sau cetățeni români, punându-se astfel capăt unei situații inechitabile.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.