148135 – 17102018 – Sectia pentru procurori din cadrul CSM, cu unanimitate, a recomandat miercuri interpretarea dispozitiilor art.VII din Ordonanta de Urgenta nr.92/2018 in sensul aplicarii pentru viitor a conditiilor de exercitare a functiei in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si al Directiei Nationale Anticoruptie, precum si in cadrul celorlalte parchete.
Prin urmare, CSM cere ca prevederea prin care se impune ca procurorii angajati in aceste parchete sa aiba o vechime de 10 ani sa se aplice doar pentru angajarile viitoare.
”In sedinta din data de 17 octombrie 2018, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act de solicitarile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Directiei Nationale Anticoruptie si Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Sectia pentru procurori, cu unanimitate, a recomandat interpretarea dispozitiilor art.VII din Ordonanta de Urgenta nr.92/2018 in sensul aplicarii pentru viitor a conditiilor de exercitare a functiei in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si al Directiei Nationale Anticoruptie, precum si in cadrul celorlalte parchete”, arata CSM.
Ordonanta urmeaza sa fie aprobata in Parlament in perioada urmatoare, insa aceasta ar putea suferi noi modificari.