147955 – 02102018 – Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a avut, marţi, 2 octombrie 2018, o întrevedere cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat, în principal, asupra procesului de derulare a negocierilor privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, precum și pe aspecte concrete ale cooperării dintre autoritățile române și structura condusă de Michel Barnier, în perspectiva asumării de către ţara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.
În cadrul întrevederii, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a salutat eforturile Comisiei Europene, menţionând că România va acționa în continuare, în această ultimă etapă a negocierilor, cu deplină responsabilitate față de obligațiile care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene și în spiritul loialității față de celelalte 26 de state.
„Prioritatea noastră este aceea de a proteja drepturile românilor care locuiesc, lucrează sau studiază în Marea Britanie. Vom rămâne în contact permanent cu echipa de negociatori a Comisiei Europene, pentru a ne asigura că toate categoriile de cetățeni îşi vor putea exercita drepturile în deplină concordanță cu dispozițiile cuprinse în acordul de retragere”, a subliniat Victor Negrescu.
De asemenea, oficialul român s-a referit la stadiul pregătirilor la nivel intern pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene, mandat pe durata căruia este programată finalizarea procesului privind ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
„România susține semnarea unui acord de retragere care să reflecte unitatea statelor membre și prioritățile asumate de Uniunea Europeană, prin mandatul negociatorului-șef, dar suntem pregătiți pentru oricare dintre posibilele scenarii de evoluție a negocierilor. În calitate de viitoare Președinție la Consiliul Uniunii Europene, colaborăm strâns cu instituțiile europene și cu partenerii austrieci, pentru o bună coordonare a acțiunilor și măsurilor subsumate acestui proces. De asemenea, vom continua să-i consultăm și să-i informăm pe cetăţenii români în raport cu autoritățile britanice și cu noile condiții generate de Brexit”, a declarat Victor Negrescu.