Acasă Social Administratie Primăria Capitalei face demersurile tehnice pentru reabilitarea Podului Constanța

Primăria Capitalei face demersurile tehnice pentru reabilitarea Podului Constanța

DISTRIBUIȚI
foto: libertatea.ro

 147970 – 03102018 – Primăria Municipiului București a solicitat Guvernului României transmiterea obiectivului de investiții Pod CF București-Constanța, pentru realizarea lucrărilor de reparație necesare. În acest sens, a fost elaborată Hotărârea Consiliului General al Municipiului București, aprobată în luna mai cu nr. 250/2018. Următorul pas pentru finalizarea procedurilor administrative este emiterea, de către Guvern, a unei hotărâri privind transmiterea podului către Municipiul București.

După aprobarea HCGMB nr. 250/2018, CFR a solicitat realizarea unor completări care să prevadă că, dupa finalizarea investiției, podul va reveni în administrarea lor. Această etapă a fost, de asemenea, îndeplinită la nivelul Primăriei Capitalei, prin adoptarea respectivelor prevederi la ultima ședință a Consiliului General al Municipiului București.
Pentru a urgenta lucrările de reabilitare, ca urmare a modului în care se derulează procedurile pentru preluarea respectivului pasaj, Primăria Capitalei a comandat revizuirea studiului de fezabilitate “Obiectivul 5 Nod Chitila – închidere inel median”, proiect care include și obiectivul de investiții Pod CF București-Constanța. Contractul ce are ca obiect acest serviciu a fost atribuit Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă București SA.

Demararea procedurilor tehnice (realizarea documentației tehnice) în paralel cu cele administrative (de preluare la nivelul PMB a Podului Constanța) contribuie la o mai rapidă soluționare a situației respectivului obiectiv de investiții, anunță Primăria Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.