Acasă Life Premiul Nobel pentru Pace 2018, câștigat de Denis Mukwege și Nadia Murad

Premiul Nobel pentru Pace 2018, câștigat de Denis Mukwege și Nadia Murad

DISTRIBUIȚI
foto:facebook.com/nobelprize

148002 – 05102018 –  Denis Mukwege și Nadia Murad au primit Premiul Nobel pentru Pace,  cei doi au fost răsplătiți pentru eforturile de a pune capăt folosirii violenței sexuale ca armă de război.

Denis Mukwege este medic din Congo, iar Nadia Murad face parte din etnia yazidi, din Irak, și a fost victima abuzurilor comise de teroriștii din gruparea Statul Islamic.

Fiecare dintre ei, în felul lor, au contribuit la creșterea vizibilității violenței sexuale în timpul războiului, astfel încât făptașii să poată fi trași la răspundere pentru acțiunile lor.

Medicul Mukwege și-a petrecut mare parte din viață ajutând victimele violenței sexuale în Republica Democratică Congo. Spitalul Panzi a fost înființat în Bukavu în 2008, iar Mukwege și personalul său au tratat mii de pacienți care au fost victime ale unor astfel de atacuri. Majoritatea abuzurilor au fost comise în contextul unui război civil de lungă durată care a costat viețile a peste șase milioane de congolezi.

Mukwege este un simbol, la nivel național și internațional, al luptei împotriva violenței sexuale în timp de război și conflict armat. Principiul său de bază este „justice is everyone’s business”. Bărbații și femeile, ofițerii și soldații, autoritățile locale, naționale și internaționale, toți au o  responsabilitate comună – raportarea și combaterea acestui tip de crimă de război.

Nadia Murad este ea însăși victima unor astfel de crime de război. Ea a refuzat să accepte codurile sociale care obligă femeile să tăcă și să se rușineze de abuzurile la care au fost supuse. Ea a arătat un curaj neobișnuit în a-și spune în public suferințele și a vorbit în numele altor victime.

Nadia face parte din etnia yazidi, din nordul Irakului, unde a trăit împreună cu familia sa. În august 2014, Statul Islamic a lansat un atac brutal și sistematic asupra satelor din districtul Sinjar, care viza exterminarea populației yazidi. În satul lui Murad, câteva sute de persoane au fost masacrate. Femeile mai tinere, inclusiv copiii minori, au fost răpiți și tratați ca sclavi sexuali. Captivă a Statului Islamic, Nadia Murad a fost violată și abuzată sistematic.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.