148259 – 25102018 – „Ziua Armatei României reprezintă un reper important, nu doar în calendarul tradițiilor militare, ci pentru întreaga noastră națiune, o zi în care cinstim trecutul glorios al armatei noastre, în care prețuim prezentul și ne gândim cu îndreptățite speranțe la viitor.
În numele tuturor celor care își servesc țara în rândurile armatei noastre, vă mulțumesc tuturor celor care ne onorați, astăzi, cu prezența le ceremoniile organizate în toată țara, după cum mulțumesc tuturor celor care au transmis urări și gânduri de apreciere către militarii noștri.
La Păuliș și la Carei, în București și în marile orașe, în cimitirele și la monumentele comemorative de război din țară sau peste hotare, depunem astăzi coroane de flori și ne plecăm frunțile în semn de omagiu și veșnică pomenire a celor căzuți în marile războaie. Țara noastră datorează enorm generațiilor de viteji care au luptat pentru cucerirea statalității, pentru consolidarea independenței și suveranității, pentru întregirea teritoriului național al României.
Sacrificiul și sângele eroilor națiunii au impus România în rândul statelor independente ale Europei sfârșitului de secol XIX – la Plevna, Grivița ori Smârdan. Urmașii lor, prin răsunătoarele izbânzi de la Mărăști, Mărășești, Oituz și alte legendare câmpuri de bătălie ale Primului Război Mondial, făceau posibilă Marea Unire din 1918, pe care o cinstim în acest an, la Centenar.
Cu grele sacrificii de sânge, ostașii români au luptat în teribilele încleștări care au sfâșiat Europa în cea de a doua conflagrație mondială, în campania din Est, apoi în cea de eliberare a teritoriului național și, în final, în luptele purtate în campania din Vest. Supraviețuitorilor acestor campanii, bravii veterani de război, le datorăm aprecierea și recunoștința noastră. Sunt oameni care au demonstrat că dragostea de patrie nu poate rămâne un concept abstract, atunci când însuși viitorul poporului este în pericol.
Ţara datorează, în egală măsură, respect și gratitudine și militarilor zilelor noastre. Locul României în Alianța Nord-Atlantică și accederea în familia Uniunii Europene au fost asigurate și prin contribuția militarilor noștri, care, cu arma în mână, alături de aliați, au demonstrat, în misiunile executate în teatrele de operații, seriozitatea și consecvența cu care România își îndeplinește angajamentele și obligațiile asumate. În misiunile de luptă din Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest și-au pierdut viața 29 de militari români, al căror sacrificiu nu va fi nicicând uitat.
Nu vom uita, niciodată, curajul celor răniți în ultimele două decenii în misiunile internaționale, ori în acțiunile desfășurate în țară. Le vom fi permanent aproape, lor și familiilor lor, pentru că Armata României a fost și va rămâne întotdeauna o familie unită la bine, dar mai ales la greu. O parte dintre veteranii răniți se află, în aceste zile, la Sydney, unde participă, pentru a doua oară, la Jocurile Invictus, purtând cu mândrie steagul tricolor în competiția celor de neînvins. Exemplul lor luminos, de curaj și forță, ne inspiră pe toți. Le dorim mult succes și cât mai multe medalii pentru România!
Nu în ultimul rând, gândurile noastre se îndreaptă, într-o asemenea zi, către cei ce se află, în prezent, în teatrele de operații. Vă asigur, dragi camarazi, de întreaga noastră prețuire și vă așteptăm sănătoși acasă, cu misiunile îndeplinite, așa cum ne-ați obișnuit, la standarde impecabile.
Cu prilejul Zilei Armatei României doresc să transmit tuturor militarilor care își servesc țara sub faldurile tricolore, în rândul cadrelor active, în rezervă sau retragere, cele mai alese gânduri de prețuire și respect.
Armata României are, datorită oamenilor de mare valoare care o încadrează, capacitatea de a-și îndeplini misiunile constituționale pentru garantarea suveranităţii, independenţei şi unităţii statului, integrităţii teritoriale a ţării şi democraţiei constituţionale și de a contribui la apărarea spațiului euro-atlantic, alături de aliații și partenerii noștri. Vă mulțumesc, dragi colegi, pentru seriozitatea cu care vă îndepliniți misiunile!
Închei prin a mulţumi tuturor concetăţenilor noştri pentru încrederea lor în instituţia militară, pentru faptul că ne sunt aproape şi pentru că ne dovedesc prin aceasta că sacrificiile şi eforturile militarilor sunt apreciate şi înţelese.
La mulţi ani Armatei României și glorie eternă Eroilor ei!”