148001 – 05102018 – Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 5 octombrie a.c., un mesaj în cadrul evenimentului „Contribuția educației la dezvoltarea României moderne”, organizat de către Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” cu ocazia Zilei Mondiale a Educației..
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„În anul Centenarului, îi celebrăm pe toți cei care au contribuit nu doar la realizarea Marii Uniri, ci și la consolidarea statului național unitar prin susținerea vieții civice, sociale și economice. Dascălii au fost, fără îndoială, unii dintre cei mai importanți actori în procesul de consolidare a Unirii. Rolul educației a fost înțeles de către decidenții din acea perioadă, mărturie stând demersurile autorităților din 1918-1919 de a organiza cât mai rapid învățământul public în limba română în teritoriile unite.
Chiar înainte de 1918, dascălii s-au aflat în fruntea acțiunilor de păstrare a identității naționale a românilor din afara granițelor, desfășurând procesul educațional în condiții adesea dificile. Mulți dintre marii cărturari români ai ultimelor secole au depus eforturi deosebite pentru fondarea de școli, educarea tinerilor români și dezvoltarea unei dimensiuni naționale a învățământului. Toate acestea au ajutat la consolidarea Marii Uniri prin înrădăcinarea unui sentiment național românesc, indiferent de realitățile temporare ale frontierelor politice.
Doresc să felicit Federația Sindicatelor din Educație «Spiru Haret» pentru organizarea evenimentului de astăzi, dar și pentru implicarea constantă în proiectul național «România educată». Sper că, pe viitor, implicarea dumneavoastră să ducă la o mai bună înțelegere și apreciere a rolului dascălilor în construirea României moderne.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, trebuie să evocăm importanța învățământului în dezvoltarea socială și economică a țării noastre. O Românie puternică are nevoie de cetățeni educați și pregătiți pentru a înfrunta provocările unei lumi aflate într-o continuă schimbare. Sistemul educațional trebuie să ofere tinerilor competențele necesare pe piața muncii, inclusiv în ceea ce privește adaptarea la provocările unei societăți digitalizate. Trăim într-o perioadă în care Internetul poate transforma zvonurile în știri și poate contrapune realității informații false. Acest real pericol la adresa democrației poate fi combătut doar printr-o bază educațională solidă, care să stimuleze spiritul critic și gândirea autonomă.
De aceea, cred că o educație modernă are nevoie de cadre didactice de elită, bine pregătite, dar și motivate. Îmi doresc ca, pe măsură ce construim o «Românie educată», așezată pe valori și adaptată la realitățile lumii moderne, rolul profesorului în societate să fie recunoscut și apreciat, în concordanță cu puterea sa transformatoare.
La mulți ani tuturor celor care își dedică viața educației!”