148073 – 12102018 – Legea offshore este, mai nou, mărul discordiei în coaliție. Avea dreptate fostul președinte Traian Băsescu care s-a referit la acțiunea sau inacțiunea celor doi lideri ai coalitiei de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Acesta din urmă este exponentul intereselor multinaționalelor, în primul rând al Exxon și OMV. Să ne amintim că el, ca premier, și Varujan Vosganian, ca ministru al Economiei, au semnat, în 2008, acordurile de concesiune privind exploatarea rezervelor de țiței și gaze din Marea Neagră pe o perioadă de 30 de ani și în condiții nefavorabile României. Tot ei, în 2007, au promovat o ordonanță de urgentă, prin care au modificat Legea petrolului și contractele de împărțire a producției, încheiate în 1992 cu concesionarii resurselor din platoul continental al mării. Prin această ordonanță, România renunță la cota parte de 45% din producția de țiței și gaze extrase din Marea Neagră. Prin acordurile de concesiune și exploatare încheiate în 2008, statul român urma să încaseze doar o redevență cuprinsă între 3,5-13 %, câtă vreme redevența în Austria este între 19-22%, în Germania între 18-40% și în Bulgaria 25%.
Versiunea din iulie, echitabilă și pentru stat și pentru concesionari
La fel de dăunatoare interesului național este și inconsecvența lui Liviu Dragnea. Suntem deja la a patra versiune în Parlament, doar anul acesta. Asta evident că este de natură să ne decredibilizeze și să inducă un sentiment de impredictibilitate în materie fiscală. Versiunea aprobată în iulie în Camera Deputaților era una onestă și echitabilă, atât pentru statul român, cât și pentru cei cinci concesionari: Exxon, OMV, Lukoil, Black See Oil & Gas, Romgaz. Păstra redevențele din acordurile de concesiune semnate în 2008. Impunea un impozit pe venitul suplimentar între 30 și 50 %, mai mic decât impozitul practicat în Marea Britanie, unde este de 62,5%, în Olanda de 50% și în Norvegia de 53%. Mai mult decât atât, le recunosteam un drept de deductibilitate fiscală de 60% a investițiilor în exploatare și producție din venitul suplimentar. În condițiile în care Romgaz și OMV raportau un profit de 3 mld lei, respectiv 5 mld lei, în anii precedenți, când aveam un preț reglementat de 45 lei/mwh, este evident că la prețul actual de peste 100 lei/mwh și profitul e dublu, situație în care nu se mai impunea acordarea acestei facilități fiscale. Și totuși am făcut-o ca investitorii să fie multumiți. Doar că ei vor resursele țării pe nimic.
Obligația impusă concesionarilor de a comercializa 50% din producția de gaze extrase din Marea Neagră pe piața românească este una corectă care vine să asigure independența energetică totală a României și să anuleze dependența de gazul rusesc din lunile de iarnă. La presiunea Exxon și OMV, precum și a demnitarilor SUA, Austriei și Germaniei, președintele Iohannis a refuzat să promulge legea, trimițind-o la Parlament spre reexaminare. În Senat, ca și în februarie, a trecut o variantă a legii care îi favoriza pe titularii de acorduri de exploatare în detrimentul României. Sigur nu putem accepta impozit zero pe venitul suplimentar, câtă vreme dublarea prețului la gaz este rezultatul unui act administrativ al Guvernului României, un efect al liberalizării pieței de gaze și a dereglementării prețului. Creșterea prețului la gaze de la 45 lei/mwh la 116 lei/mwh nu este rezultatul unor investiții suplimentare ale concesionarilor. La fel cum inacceptabil pentru statul român era și exportul în totalitate a producției de gaze extrase de pe platoul continental al Mării Negre. Dupa ce că nu le luam niciun impozit pe venitul suplimentar, să le mai restituim și impozitul pe venitul suplimentar încasat de bugetul de stat în perioada 2014-2018 ar fi echivalat cu un veritabil act de trădare al interesului național, având consecințe negative asupra bugetului de stat.
Ultimele modificări aduse legii, în Comisia pentru industrii și servicii, prin care creștea impozitul pe venitul suplimentar de la 30-50% la 30-70% și se înjumătățea deductibilitatea fiscală a investițiilor din venitul suplimentar de la 60% la 30%, nu sunt de natură să schimbe radical și profund pachetul de facilități fiscale, acordate cu prea multă generozitate investitorilor. Obligația noastră, ca parlamentari, este, în primul rând, de a maximiza veniturile pe care statul român le va încasa de pe urma concesiunii celei mai mari rezerve de gaze din Europa Centrală. Evident trebuie să creăm un cadru fiscal predictibil și prietenos și pentru investitori. Reproșul unor parlamentari care nu au fost de acord cu ultima versiune a legii consta în lipsa unui studiu de impact bugetar. Dar, în februarie sau în septembrie, când au votat în Senat, cu o largă majoritate, concesionarea resurselor țării pe nimic au avut un studiu de impact? Nici atunci nu au avut „evaluări, note explicative sau studii”. Pe cele două versiuni ale Senatului, România pierdea zeci de miliarde de euro, pe când, pe cele două versiuni de la Camera Deputaților, România câștiga între 10-20 miliarde euro.
Războaiele secolului XXI se duc pe resurse. Lupta împotriva terorismului, drepturile omului, răsturnarea unor regimuri dictatoriale sunt doar pretexte. Miza reală o reprezintă, resursele de hrană și cele minerale. Doar guvernele care au acces la resurse vor putea asigura securitatea socială și prosperitatea economică a națiunilor pe care le conduc. Într-o economie de piață nu e neapărat o crimă când un stat își vinde resursele. E doar prostie. Dar e un act de trădare națională când le vinde ieftin. Ori toate guvernele României de după ‘90 nu au știut să vândă și să se vândă, decât pe prețuri derizorii. Am fost dintodeauna foarte voluntari, când e vorba de a da, timizi, complexați și umili, când e vorba de a cere. Am plătit greu tribut tuturor marilor puteri occidentale pentru a fi acceptați în UE. Plătim și azi. Dar până când?
