Acasă Externe Întâlniri bilaterale ale ministrului Apărării Naționale cu omologi aliați, la Bruxelles

Întâlniri bilaterale ale ministrului Apărării Naționale cu omologi aliați, la Bruxelles

DISTRIBUIȚI

 147982 – 04102018 – În marja primei zile a Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, care se desfășoară la Cartierul General al Alianței, la Bruxelles, ministrul Mihai Fifor a avut întâlniri bilaterale cu omologii din Canada, Italia și Turcia.

În cadrul discuțiilor cu ministrul canadian al apărării naționale, Harjit Singh Sajjan, a fost subliniat progresul semnificativ înregistrat de cooperarea româno-canadiană în plan militar, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Alianței, precum și perspectivele favorabile pentru consolidarea acesteia.

Ministrul român al apărării naționale a mulțumit în mod special ministrului Sajjan pentru contribuțiile substanțiale aduse de Canada la consolidarea apărării pe flancul estic al Alianței, în regiunea Mării Negre, în cadrul prezenței înaintate adaptate a NATO în sud-estul Europei (”tailored Forward Presence”/tFP), pe toate cele trei dimensiuni – aeriană, navală și terestră, exprimându-și speranța că, având în vedere evoluțiile mediului de securitate, nivelul acestor contribuții va fi menținut și pentru perioada următoare.

În replică, ministrul canadian al apărării a subliniat caracterul complex al provocărilor de securitate de la Marea Neagră, subliniind intenția Canadei de a continua prezența militară în regiune, ca un mesaj puternic și concret de solidaritate aliată.

În acest context, ministrul Mihai Fifor a evocat excelenta cooperare cu partenerul canadian, evidențiind importanța misiunii de Poliție Aeriană Întărită executată, în prezent, în țara noastră de Forțele Aeriene Regale Canadiene, alături de Forțele Aeriene Române.

Un punct important pe agenda discuțiilor a fost rezervat colaborării în domeniul asistenței psihologice, ministrul Fifor mulțumind armatei canadiene pentru sprijinul valoros acordat în elaborarea concepției de înființare, la București, a unui Centru național de psihologie operațională.

În cadrul întâlnirii cu Elisabetta Trenta, ministrul italian al apărării, au fost abordate subiecte referitoare la evoluția relațiilor de cooperare pe dimensiunea apărării, în contextul parteneriatului strategic dintre cele două țări.

Ministrul Fifor a exprimat aprecieri pentru contribuția Italiei la implementarea măsurilor de reasigurare pe flancul estic, în cadrul tFP, prin asumarea de funcții de stat major în cadrul Comandamentului Brigăzii Multinaționale și a subliniat interesul părții române pentru consolidarea participării partenerului italian la încadrarea structurilor NATO de pe teritoriul României. În context, Mihai Fifor a solicitat sprijinul Italiei pentru materializarea ofertei țării noastre de a găzdui o capabilitate de comandă și control terestră, de nivel corp armată (Corpul Multinațional Sud-Est – MNC-SE).

Ministrul italian al apărării a mulțumit părții române pentru contribuțiile consistente la implementarea măsurilor de consolidare a apărării aliate pe flancul sudic, România încadrând 26 de funcții în structurile aliate găzduite de Italia, precum și pentru cooperarea excelentă dintre armatele noastre în operațiunile aliate din Afganistan, Balcanii de Vest și Irak.

Ambele părți au convenit asupra necesității continuării dialogului strategic politico-militar, dezvoltării cooperării în domeniul instruirii în comun a structurilor militare și în cel al colaborării industriale pentru dezvoltarea de capabilități de apărare.

Întâlnirea cu ministrul apărării din Turcia, Hulusi Akar,  s-a concentrat, cu precădere, pe subiecte referitoare la situația de securitate din regiunea Mării Negre și posibilitățile de dezvoltare a cooperării militare bilaterale.

Partea română a subliniat necesitatea unei abordări unitare a apărării flancului estic al alianței, de la nord la sud, așa cum a fost convenit pe timpul Summit-ului de la Bruxelles unde, la solicitarea României,  problematica securității la Marea Neagră a constituit un subiect distinct pe agenda dezbaterilor.

Ministrul Akar a menționat sprijinul Turciei pentru implementarea măsurilor de reasigurare pentru flancul estic și a accentuat interesul țării sale pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul tehnico-militar, menționând potențialul deosebit încă neexploatat care ar putea aduce beneficii considerabile ambelor părți.

Cei doi miniștri au convenit asupra necesității continuării dialogului strategic militar, în vederea armonizării pozițiilor celor două părți privind implementarea măsurilor de securitate colectivă în regiune.

Ministrul apărării naționale a adresat omologilor săi invitația oficială de a participa la festivitățile organizate la București, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, la împlinirea Centenarului Marii Uniri.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.