148332– 31102018 – Premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri că începând din 2 noiembrie va începe un șir de vizite în străinătate. Pe 2 noiembrie va fi la Varna, la o reuniune în formula România-Bulgaria-Grecia- Serbia, la care ar urma să participe și premierul israelian Benjamin Netanyahu. În perioada 3-8 noiembrie, Viorica Dăncilă va vizita Sultanatul Oman și statul Qatar.
„Vineri, 2 noiembrie, voi participa la Varna, la o nouă reuniune la nivel înalt, în formula România-Bulgaria-Grecia- Serbia. În marja reuniunii, la dejunul de lucru organizat de partea bulgară, a fost invitat să participe și prim-ministrul statului Israel, Benjamin Netanyahu. Reuniunea de la Varna va prilejui continuarea dezbaterilor în materie de interconectare a regiunii, cu accent pe sectoarele transporturi, energie și telecomunicații.
În perioada 3-8 noiembrie voi efectua vizite oficiale în Sultanatul Oman și în statul Qatar. Cu această ocazie, vom deschide ambasada României în Sultanatul Oman și vom inaugura consulatul onorific al României. Vizita la Doha reprezintă cel de-al doilea contact între un prim-ministru al României și omologul său din Qatar de la stabilirea relațiilor diplomatice între cele două state, la 22 octombrie 1990. Prin această întâlnire la nivel înalt, urmărim consolidarea relațiilor bilaterale, atât din punct de vedere diplomatic, cât și din punct de vedere economic”, a spus premierul Dăncilă. Sursa: hotnews.ro