147933 – 01102018 – Deputații George-Gabriel Vişan, Constantin-Cătălin Zamfira și Virgil-Daniel Popescu, membri ai Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), au participat, în perioada 26 – 27 septembrie 2018, la cea de-a 51-a reuniune a Comisiei economice, comerciale, tehnologice și de mediu a APCEMN, care a avut loc la Kiev, în organizarea Radei Supreme a Ucrainei.
În prim planul agendei de discuții a reuniunii au fost dezbaterile pe marginea proiectului de raport și rezoluție cu tema „Dezvoltarea și susținerea IMM-urilor în statele membre ale Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN)”. Totodată, au avut loc și alegerile pentru poziția de vicepreședinte al Comisiei, în urma cărora George-Gabriel Vișan a fost ales cu unanimitate de voturi și va avea un mandat pentru 2 ani.
Delegațiile a 7 țări membre: Azerbaijan, Armenia, Bulgaria, Grecia, România, Turcia, și Ucraina, au prezentat strategiile naționale în sectorul IMM-urilor, evidențiind proiectele implementate cu succes.
Din partea Delegației României, George-Gabriel Vișan a avut o intervenție pe această temă, prezentând politicile publice la nivel național din sectorul IMM-urilor, aflate sub coordonarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Referitor la strategia pe termen mediu și lung a Ministerului pentru stimularea de initiative antreprenoriale, au fost aduse în discuție: Strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătățirea mediului de afaceri din România ‐ Orizont 2020, precum și Strategia națională de export. Direcțiile de acțiune care trebuie avute în vedere în Programul cadru Orizont 2020 sunt destinate: sprijinirii și promovării antreprenoriatului, accesului IMM-urilor la o finanțare adecvată, accesul la piețele internaționale, precum și îmbunătățirii reactivității administrației publice la nevoile IMM-urilor.
Deputat român a punctat și implementarea la nivel național a mai multor programe în domeniul IMM-urilor, care pot constitui exemple de bună practică pentru statele membre OCEMN, si anume: Programul Start-up Nation, Programul EMPRETEC (de pregătire antreprenorială), Programul de microindustrializare, Programul de internaționalizare.
Mesajul central al delegației române a îndemnat la cooperare între statele membre OCEMN pentru identificarea unor soluții comune, care să vină în sprijinul IMM-urilor, deoarece ,,regiunea Mării Negre trebuie să continue să se dezvolte mai ales pe plan economic, deoarece populația acestei regiuni merită o viață mai bună și o viață mai bună este rezultatul progresului economic”