148077 – 12102018 – Văd că sondorii își pun cenușă în cap că au prezis că va veni lumea la referendum, și lumea nu a venit, deși au cheltuit banii clienților pe sondaje. O să prezum aici că acești oameni sunt de bună intenție, nu că iau banii clienților fără a ști ce fac sau fără curajul să le spună adevărul, și am să le explic ce s-a întîmplat.
E foarte greu de prezis comportamentul, dar nu imposibil. Atunci cînd vorbim de o acțiune facultativă (votul) este cu atît mai greu, dar există căteva reguli simple care ne pot ghida.
La referendumul de față votul era expresia unei atitudini, la alegeri e expresia unei preferințe. Înainte de ști care e atitudinea persoanei intervievate (e pentru/contra), sau a preferinței (alege roșul) noi trebuie să facem un pas preliminar, anume să stabilim dacă atitudinea sau preferința există. Altfel, vorbim de o non-atitudine sau o non-preferință, și a nu ști cîți oameni sunt în această situație, adică a presupune că numărul total de intervievați N (populația) este identic cu numărul de persoane care au o atitudine -n- e o eroare, pentru că cert între N și n este o diferență. Și această diferență contează și pentru prezicerea participării, și pentru prezicerea rezultatului în alegeri.
Primul lucru de stabilit deci este cine are o atitudine față de subiectul în chestiune, căsătoria homosexuală. Ca să aflăm asta trebuie să știm pentru cîți oameni subiectul e important, există măcar, the salience, că oamenii au alte griji. Acest număr era prima estimare, grosieră, a cui ar fi putut vota la referendum, și sigur nu era 100 din 100. Un simplu Google search sau o privire pe Facebook la rubrica People talking about …un subiect ar fi arătat că puțini. Importanța subiectului era redusă pentru oameni.
A doua chestiune de stabilit era competența subiectivă. Din cei care au auzit de subiect, și îl consideră cît de cît interesant, cîți știu de fapt despre ce era referendumul și ce li se cerea lor, cetățenilor, să voteze? Câți, ajunși în fața buletinului cu întrebarea standard De acord cu schimbarea Constituției așa cum a fost votată de Parlament (fără precizări) ar fi înțeles exact în ce constă contribuția lor? Referendumul mai era și bizar, pe lîngă că obscur, adică îți cerea să te deranjezi, cum am spus eu la B1 cu trei zile înainte, să votezi contra drobului de sare care ar putea cădea în viitor, practic ți se cerea să fii de acord cu parlamentul să nu mai fie pus borcanul de sare niciodată pe dulap că ar putea cădea de acolo într-o zi. Asta pe de o parte nu era clar, iar pe alta nu era mobilizator. După ce stabileam, prin întrebări de sandaj, cine pricepea exact despre ce e referendumul și ce se vrea de la ei mai amendam la prima estimare, și iată așa cu două ajustări, plus cea de weekend ajungeam la o cifră mai reală, din salience of the topic și subjective competence. Eu, fără nici un sondaj, numai pe Google am scris și am spus la TV și am spus oricărui om politic care m-a sunat zilele astea că va fi departe de cvorum referendumul, și că agitația cu frauda e ridicolă, la o asemenea distanță nu se poate frauda. Cred că m-au auzit/citit mii de oameni cel puțin, plus oamenii politici, care, ca de obicei, au sperat că mă înșel. Dat fiind că acum 25 de ani cînd a fost de aprobat Constituția, greu am făcut peste 50 la sută, deși mai era disciplină încă, și din care doar vreo 40% aveau subjective competence (credeau că știu ce votează) în România nu mai are rost să organizăm referendumuri naționale.
De unde trebuiau să știe sondorii lucrurile astea? Dacă nu din ce au învățat în general la școala de sociologie, atunci – și de fapt, și asta ar fi trebuit să învețe la școală, din manualul meu Politica după comunism, unde arăt chestia asta pe un sondaj panel. Când predam în România aveam mereu problema să explic studenților ce e teoria, acea parte care se pune la începutul oricărei lucrări și pe care o săreau toți, că studentul român e învățat de diverși profesori impostori să fie întîi original, ca și ei, și să nu citeze decît pe cei cărora vrea să le intre sub piele – tot ca ei. Ce e teoria? Păi teoria e tot ce au scris/lucrat/comunicat toți cei dinainte care au lucrat pe subiectul tău, spuneam eu, și dacă lipsește careva te penalizez (deci mă mirau mereu românii care îmi mulțumeau că îi citam, îi citam că erau pe subiect, nu ca să îmi mulțumească ei).
Urmarea unei școli de sociologie cu asemenea vicii de fond este nu doar că am ajuns eu, o persoană care s-a apucat de sociologie politică după 35 de ani să am mai multe citate ca toți sociologii noștri pe Google Academic, că nu cred eu că pe ei îi preocupă gloria academică, ci că se pierde abilitatea unei profesiuni strategice de a prezice în mod corect și la vreme ce se va întîmpla, ceea ce ar fi evitat chiar organizarea unui referendum inutil, precum cel consumat săptămâna trecută.
