148270 – 26102018 – Comisarul european Corina Crețu spune că suma de 150 de milioane de euro alocată din bani europeni pentru cele trei spitale regionale – la Craiova, Iași și Cluj – a rezultat exclusiv din propunerea înaintată de România și că această sumă poate fi majorată.
Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, afirmă că statul preferă să construiască spitale în parteneriat public-privat în locul banilor europeni pe motiv că ar fi mai ieftin, motiv pentru care oficialul european a precizat joi, pe Facebook, că România poate beneficia de creșterea alocării, dar trebuie să ceară acest lucru.
”În timpul procesului de pregătire a perioadei de finanțare 2014 – 2020, Ministerul Dezvoltării Regionale a propus Comisiei Europene introducerea acestui obiectiv de construire a celor trei spitale regionale în cadrul Programului Operațional Regional, cu care Comisia a fost de acord și, prin urmare, a fost semnat la 23 iunie 2015. Decizia Comisiei Europene a fost întemeiată pe propunerea părţii române. În cadrul acestui program, România a propus utilizarea a 300 de milioane de euro (150 milioane euro finanțare UE, 150 milioane fonduri naționale) pentru 3 spitale regionale, ce urmau a fi construite la Iași, Cluj și Craiova”, explică, la rândul său, Corina Crețu, pe Facebook.
Comisarul european mai arată că, la acel moment, nu fuseseră stabilite numărul de paturi și complexitatea serviciilor pe care aveau să le ofere spitalele.
”Între timp, România a continuat să pregătească investițiile, cu ajutorul serviciilor mele și ale BEI, și conform ultimelor estimări ale autorităţilor naţionale, cele trei spitale vor avea nevoie de un buget de 1,2 – 1,5 miliarde de euro. Comisia Europeană a constatat că această sumă este semnificativ mai mare decât bugetul prevăzut inițial, dar a rămas angajată să sprijine construcţia spitalelor regionale în conformitate cu acordurile încheiate cu Ministrul Dezvoltării Regionale în anul 2015. Conform prevederilor acestui acord, la Bruxelles se aşteaptă încă prezentarea celor trei proiecte majore care necesită aprobarea Comisiei.”
Comisarul european precizează și că, până la acest moment, ”România nu a adus la cunoştinţa CE faptul că și-ar fi schimbat poziția cu privire la finanțarea celor trei proiecte”.
”În cazul în care România dorește să aloce o sumă mai mare din fondurile europene pentru aceste spitale, invit autoritățile române să înainteze Comisiei Europene o solicitare în acest sens, în regim de urgență. Sunt deschisă să discut orice modificare a POR care poate să conducă la accelerarea construcției celor trei spitale regionale de la Craiova, Iași și Cluj. În cazul în care autoritățile naționale nu doresc să utilizeze fonduri UE pentru spitale, Programul Operaţional trebuie să fie din nou modificat, iar cele 150 de milioane de euro alocate în scopuri diferite. Și în acest sens, este nevoie de o solicitare din partea autorităților naționale”, explică comisarul Crețu.
În încheierea postării, Corina Crețu se declară ”mâhnită” că discuțiile despre un obiectiv atât de important ”se duc într-o zonă a speculaţiilor şi disputelor” și adresează o invitație autorităților române, ”să găsim soluții împreună la problemele oamenilor”.
Corina Crețu, după cum se știe, a criticat săptămâna trecută Guvernul de la București și a spus că autoritățile române ar trebui să fie preocupate de atragerea banilor UE, nu de încheierea parteneriatelor public-private. Darius Vâlcov, consilier al premierului Dăncilă, a a replicat: ”Cifrele nu mint niciodată. Hai să vedem! Comisia Europeană alocă României 150 milioane euro pentru studiile și construcția (inclusiv dotarea) a trei spitale. Studiile, conform BEI (Banca Europeană de Investiții – n.r.), cei care le și elaborează, costă 120 milioane euro. Conform acelorași studii BEI, construcția și dotarea celor trei spitale costă 1,2 miliarde euro. Probabil din cele 30 de milioane euro rămase. Între timp, statul român scoate în parteneriat public privat studiul, construcția și dotarea unui spital, cu 140 milioane euro. Asta, ca să înțelegem exact cum stau lucrurile!” – sursa: Cursdeguveranare.ro