147719 – 12092018 – Ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România, moment cu o semnificație deosebită în conştiinţa salvatorilor de profesie, în care, acum 170 de ani, în Dealul Spirii, Compania de Pompieri București, condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu, a înfruntat cu preţul vieţii trupele otomane inamice covârşitoare ca număr, venite să înăbușe idealurile Revoluţiei Pașoptiste.
Suita activităților organizate în contextul acestui moment adânc întipărit în conștiința pompierilor români va debuta miercuri, 13 septembrie a.c., la ora 09.15, la Monumentul „Eroilor Pompieri ” din Calea 13 Septembrie (în faţa hotelului Marriott), cu depuneri de coroane şi jerbe de flori în onoarea ostaşilor pompieri căzuţi la datorie.
Acest eveniment va fi urmat, în intervalul orar 10.30 – 12.00, în Piața Constituției, de o ceremonie militară, prezentarea drapelelor istorice și uniformelor militare de tradiție, acordarea de distincții familiilor eroilor pompieri căzuți la datorie, conferirea însemnelor onorifice „Pompierul de onoare al anului” şi „Salvatorul de onoare al anului” pentru obţinerea unor performanţe profesionale deosebite, servicii de excepţie şi acte de eroism în executarea misiunilor încredinţate, precum și defilarea efectivelor de pompieri şi prezentarea tehnicii de intervenție specifice.
Totodată, începând cu ora 20.30, publicul larg va putea asista, în Centrul Vechi al Capitalei, la retragerea cu torțe a pompierilor salvatori.
Evenimente dedicate Zilei Pompierilor din România
Pentru a celebra această zi, care stă la baza identităţii instituţionale, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă vor organiza o serie de evenimente menite să cinstească curajul, gloria şi istoria îndelungată a armei pompierilor. Astfel, vor avea loc, la nivel naţional, ceremonii militare şi religioase, depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele ridicate în cinstea eroilor pompieri, exerciţii şi aplicaţii demonstrative, organizarea unor puncte mobile de informare preventivă, prezentarea tehnicii de intervenţie utilizată în misiunile specifice, competiţii sportive, expoziţii, precum şi alte activităţi interactive pe care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă le dedică publicului larg.
De ziua armei, în intervalul orar 09.00 – 20.00, subunităţile operative ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov îşi vor deschide porţile pentru cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei de salvator şi să cunoască misiunile şi activităţile acestei arme.