147916 – 28092018 – Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a găzduit, la 27 septembrie 2018, o reuniune cu omologii din statele francofone africane cu tema „Schimbările climatice și securitatea”, în cursul căreia au fost abordate aspecte specifice ale modului în care schimbările climatice afectează condițiile de viață ale populațiilor din zona sahariană și sub-sahariană și creează riscuri în domeniul securității interne sau regionale. Ministrul român al Afacerilor Externe a făcut o prezentare a priorităților delegației române la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU, subliniind că tema discutată face parte dintre aceste priorități. A fost reconfirmată relația tradițională excelentă între România și statele africane francofone invitate.
În aceeași zi, în marja participării la dezbaterile generale ale actualei sesiuni a Adunării Generale a ONU, şeful diplomaţiei române a avut o serie de întrevederi cu omologii din Republica Capului Verde, Qatar, Columbia şi Republica Islamică Iran.
În timpul întâlnirii șefului diplomației române cu omologul din Republica Capului Verde au fost discutate principalele teme aflate pe agenda bilaterală, precum și cooperarea dintre cele două state în cadrul organizațiilor internaționale. De asemenea, a fost evocată dorința comună de aprofundare a dialogului politic la nivel înalt între cele două țări, sens în care a fost încheiat un memorandum de înțelegere pe linia celor două ministere ale afacerilor externe, care să faciliteze dialogul diplomatic constant între București și Praia. În context, a fost evocat parteneriatul de succes dintre Uniunea Europeană și Republica Capului Verde, având în vedere faptul că România va deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019.
Discuțiile ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, cu Șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani, ministrul afacerilor externe al Statului Qatar, au pus accentul pe evaluarea stadiului relațiilor bilaterale, precum și a agendei politico-diplomatice. Cei doi demnitari au exprimat apreciere față de stadiul relațiilor bilaterale, precum și importanța pe care o acordă dezvoltării cooperării în diverse domenii de interes comun. În context, au fost analizate posibilitățile de aprofundare a dialogului bilateral, precum și modalitățile de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două state. În cadrul întrevederii au fost abordate și tematici de interes de pe agenda internațională și regională, inclusiv din perspectiva deținerii de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. În context, ministrul Teodor Meleșcanu a reliefat că România a fost și rămâne, un promotor activ al soluționării pașnice a disputelor, pe bază de dialog și negocieri. Astfel, ca țară care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, România va susține eforturile destinate normalizării situației în Orientul Mijlociu.
În continuarea contactelor bilaterale, ministrul Teodor Meleșcanu a avut o întrevedere cu omologul columbian, . Cei doi miniştri au reconfirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării sectoriale bilaterale, în contextul inaugurării la Bogota, la 7 august 2018, a unei noi Administraţii, conduse de preşedintele Ivan Duque Marquez. Șeful diplomației române a reiterat, de asemenea, disponibilitatea României de a contribui la implementarea Acordului de pace şi reconstrucţie post-conflict. De asemenea, ministrul Teodor Meleşcanu i-a adresat omologului columbian invitația de a efectua o vizită oficială în România, invitaţie acceptată de acesta.
Întâlnirea cu Mohammad Javad Zarif, ministrul afacerilor externe al Republicii Islamice Iran, a oferit prilejul trecerii în revistă a perspectivelor relațiilor bilaterale româno-iraniene și al analizării obiectivelor pe termen scurt ale agendei comune, atât la nivel politico-diplomatic, cât și din perspectiva cooperării economice. Au fost discutate, totodată, și aspecte privind cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale. Între cei doi demnitari a avut loc un schimb de opinii privind problemele curente de pe agenda internațională și regională, cu accent asupra Planului Comun și Cuprinzător de Acțiune, situației din Siria și perspectivelor Procesului de Pace din Orientul Mijlociu. În context, ministrul Teodor Meleșcanu a exprimat încrederea în continuarea eforturilor diplomatice, astfel încât să se ajungă la un progres real și la soluționarea finală, cuprinzătoare și de durată a dosarului nuclear iranian. Șeful diplomației române a arătat că România va colabora, în continuare, cu reprezentanții întregii comunități internaționale, inclusiv SUA, pentru identificarea celor mai bune modalități de îmbunătățire a securității la nivel regional și internațional, inclusiv în ceea ce privește gestionarea dosarelor nucleare, în conformitate cu Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare și cu respectarea deplină a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi ale Consiliului Guvernatorilor AIEA. Ministrul Teodor Meleșcanu a punctat, de asemenea, că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, va susține eforturile de normalizare a situației în Orientul Mijlociu.
Şeful diplomaţiei române a avut, de asemenea, o întrevedere cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, prilej cu care au abordat teme privind cooperarea dintre România şi Consiliul Europei, priorităţile Secretarului General şi reforma privind viitorul Organizaţiei pentru a răspunde noilor provocări cu care se confruntă Consiliul Europei.