147760 – 18092018 – În prima zi a summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (3SI) organizat la București, oficialii platformei Iniţiativa celor Trei Mări au semnat, luni, în cadrul Forumului de Afaceri de la Romexpo, Declaraţia Comună privind crearea reţelei Camerelor de Comerţ a Iniţiativei celor Trei Mări, precum şi o Scrisoare de intenţie în legătură cu înfiinţarea unui Fond de investiţii destinat aceleiaşi Iniţiative.
Prin intermediul Fondului de investiţii, estimat a fi de ordinul zecilor de miliarde de euro, vor putea fi finanţate o serie de proiecte prioritare de interconectare în domeniile energiei, transportului şi digital. În prezent, sunt depuse aproximativ 40 de astfel de proiecte. Crearea acestui fond este o iniţiativă a Poloniei.
Prima zi a reuniunii de la București a fost marcată de discursurile politice ale invitaților, discursuri ce au avut o constantă: dorința comună de cooperare cu Statele Unite ale Americii.
Klaus Iohannis: România are potențialul de a fi o platformă energetică regională
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, luni seară, în deschiderea primului Forum de afaceri despre importanţa sprijinului oferit de instituţiile europene economiilor celor mai noi state membre UE, dar şi despre menţinerea unei relaţii transatlantice „robuste”.
„România are potențialul de a fi o platformă energetică regională, care să contribuie esențial la securitatea energetică regională, dar și europeană”, a fost unul dintre mesajele transmise de președintele român.
Andrzej Duda: Venim cu politici îndrăzneţe pentru modernizare
Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a vorbit despre priorităţile economice pe care statele membre trebuie să le stabilească şi urmărească şi a spus că succesul economiilor lor nu poate fi gândit în afara spaţiului european şi nici a celui transatlantic.
„Există provocări în regiunea noastră şi încercăm să venim cu politici îndrăzneţe pentru modernizare. Cooperarea regională are, acum, noi componente şi beneficiază de noi instrumente de punere în aplicare a politicilor. Vrem să aprofundăm integrarea în zonele cele mai importante de dezvoltare economică – transportul, enegia şi digitalizarea. La Bucureşti are loc o extindere, de fapt, a cooperării”.
Kalinda Gabor: Țările din est vor primi un stimulent puternic
Kolinda Grabar, președinte al Croației, a atras atenţia asupra diferenţelor importante care există între est şi vest, diferenţe care pot fi reduse prin investiţii importante.
”Această iniţiativă este o platformă care va ajuta statele şi companiile să lucreze împreună şi să atragă investiţii masive. Trebuie să lansăm proiecte mari în energie, infrastructură şi digitalizare. Forumul va permite formarea unor legături strânse în regiune, iar ţările din est vor primi un stimulent puternic, care le va permite să şteargă diferenţele vizibile din domeniul infrastructurii. Iniţiativa se concentrează, astfel, pe securitatea întregii Uniuni Europene”, a spus preşedinta croată.
Alexander van der Bellen: Inițiativa va contribui din plin la creşterea coeziunii UE
Preşedintele Austriei, Alexander van der Bellen, spune că Iniţiativa celor 3 Mări, care va reprezenta o bază de implementare a unor proiecte estimate la aproape 100 de miliarde de euro în domeniul infrastructurii, energiei şi digitalizării, va contribui din plin la creşterea coeziunii în interiorul Uniunii Europene.
”Iniţiativa va susţine eforturile de întârire a coeziunii în interiorul Uniunii Europene şi legăturile cu partenerii de afaceri. Există deja un instrument financiar pentru a susţine aplicarea mai multor proiecte, inclusiv cele care vizează diversificarea rutelor de transport”, a spus președintele austriac
Corina Crețu: Comisia Europeană susține acest scop comun
Corina Creţu, comisar european pentru dezvoltare regională, a transmis luni, la primul Forum de afaceri al Iniţiativei celor 3 Mări de la Bucureşti, un mesaj din partea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care şi-a arătat speranţa faţă de menţinerea legăturii puternice dintre statele membre, dar şi a celei transatlantice.
„Comisia Europeană susţine scopul comun al şefilor de stat şi de guverne de a dezvolta proiecte comune şi sprijinim aceste proiecte în domeniul energiei, transporturilor şi tehnologiei digitale. Încurajăm realizarea unor proiecte transnaţionale în aceste domenii, iar fondurile structurale şi de investiţii pe care le gestionez cred că vor contribui la realizarea acestora împreună cu mediul privat”, a spus Corina Creţu.
Mihail Daraban: Contaţi pe oamenii de afaceri
Președintele Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, a asigurat că, în prezent, camerele de comerţ din cele 12 state membre, împreună cu întreaga comunitate de afaceri pe care o reprezintă, aşteaptă să-şi aducă contribuţia la implementarea acestora.
”În general, acordul dintre camerele de comerţ subliniază în mod clar schimbul de informaţii referitor la societăţile comerciale, solvabilitatea şi bonitatea lor şi prin diseminarea oportunităţilor de afaceri. Pentru comunitatea de afaceri, aşteptarea este de a fi identificate proiectele comune si modalităţile de finanţare a lor. Forumul este cel mai complex eveniment la organizarea căruia a contribuit Camera de Comerţ şi Industrie a României.
Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Primele două summituri ale Iniţiativei au avut loc la Dubrovnik, în 2016, şi Varşovia, în 2017. – sursa: Cursdeguvernare.ro