147842 – 25092018 – Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a aprobat planul de reorganizare al celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din Bucureşti. Potrivit analiștilor Frames, cu voturile decisive ale reprezentanților creditorilor chirografari, printre care și Transgaz, planul a fost aprobat, astfel că Primăria are undă verde pentru a trece la dezvoltarea sistemului de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care va furniza apă caldă și căldură pentru peste 1,2 milioane de bucureșteni.
Chiar dacă ANAF a cerut, pentru a doua oară, prorogarea (amânarea) ședinței invocând faptul că modificările legii insolvenței nu au fost încă aprobate și că mai sunt necesare câteva măsuri suplimentare, în cele din urmă, la ședința de luni, lucrurile au luat o turnură pozitivă, decizia aprobării planului de reorganizare a ELCEN fiind influențată de pozițiile reprezentanților Transgaz și a celorlalți creditori chirografari.
Potrivit analiștilor de la firma de consultanță Frames, decizia reprezintă o adevărată gură de oxigen pentru bucureșteni, în contextul în care, dacă planul nu ar fi trecut, ELCEN risca să intre în faliment, iar furnizarea căldurii și apei calde către cei peste 1,2 milioane de beneficiari urma să fie suspendată.
Soluția de reorganizare a ELCEN, aprobată de Adunarea Creditorilor, vizează, în esență, transferul de active din patrimoniul ELCEN către o nouă entitate, compania municipală Energetica SA, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.
Cum și RADET, aflat tot în insolvență, va proceda la transferul de active către Energetica, se va centraliza sistemul de alimentare cu energie termică al Capitalei – SACET, care ar trebui să asigure servicii de termoficare de calitate pentru bucureșteni. Potrivit planului ELCEN, transferul de active și activități este prevăzut să fie realizat până la finele anului 2018, cu o perioadă tranzitorie estimată la un an.
Printre măsurile vizate se află și recuperarea creanței pe care ELCEN o deține împotriva RADET, în valoare de 1,095 mld.lei. Plata creanței este propusă să fie realizată în termen de 3 ani. Planul de reorganizare vizează, totodată, încasarea prețului de transfer al activelor ELCEN în cuantum de 891 mil. lei la care se adaugă investițiile realizate pe durata procedurii, estimate la 102 mil. lei.
Noua companie municipală Energetica SA, care urmează să gestioneze SACET, sistemul de alimentare centralizat cu energie termică al Capitalei, are ca obiectiv să atragă finanțări nerambursabile pentru investiții în vederea alinierii capacităților de producție la obligațiile de mediu, cu termene limită de respectat până în 2023.