147715 – 12092018 – 26 de organizații civice și patru partide politice au început strângerea de semnături pentru inițiativa cetățenească de reformă a legilor electorale ”Oameni noi în politică”, având ca motto: “Reforma legilor electorale redă puterea votului tău”.
Inițiativa cetățenească a primit avizul Consiliului Legislativ și a fost publicată pe 24 august 2018 în Monitorul Oficial al României, partea I, numărul 723.
Pentru a ajunge în votul Parlamentului, inițiativa cetățenească are nevoie de cel puțin 100.000 de semnături din cel puțin 11 județe ale României și din București, strânse în următoarele șase luni.
Principalele modificări propuse sunt alegerea primarilor în două tururi de scrutin, votul preferențial pe liste de partid (liste deschise), astfel încât cetățeanul să poată vota candidatul preferat, nu lista în ordinea impusă de șefii de partid, reprezentarea adecvată a diasporei în Parlament prin aplicarea normei de reprezentare națională și în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate (la ora actuală, asta înseamnă dublarea numărului de reprezentanți ai Diasporei), recâștigarea dreptului constituțional de vot în cazul cetățenilor români care trăiesc și muncesc în afara țării, dar care au domiciliul în România – ei vor putea vota oriunde în lume pentru candidații din circumscripția din țară în care își au domiciliul, reducerea numărului de semnături necesare pentru a candida la toate tipurile de alegeri pentru a da acces și egalitate de șanse în politică și eliminarea pragurilor electorale pentru alegerile locale și europarlamentare pentru o mai bună reprezentare politică a comunităților.