Acasă Anchete Interne ”Cadoul” de jumătate de an al celor care transportă persoane

”Cadoul” de jumătate de an al celor care transportă persoane

DISTRIBUIȚI

147896 – 27092018 – ”Cadoul” de jumătate de an al celor care transportă persoane: 48 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 14 persoane, rănirea gravă a 44 și ușoară a 39 de persoane.

Începând cu luna iulie 2018, Poliţia Română a intensificat controalele în trafic privind transportul rutier public de persoane (mai ales în perioada sezonul estival și a vacanței școlare de vară). În urma controalelor desfășurate, în ultimele 3 luni, pentru protejarea pasagerilor transportați, au fost depistați 13 transportatori de persoane sub influența alcoolului și au fost aplicate aproape 1.500 de sancțiuni contravenționale.

În perioada 9 iunie – 9 septembrie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o serie de acţiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane.

Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au depistat şi sancţionat persoanele care efectuau transport de persoane cu autoturisme cu până la 9 locuri, fără respectarea legislaţiei în vigoare.

În cadrul acțiunii, au fost verificate, în total, 9.672 de vehicule destinate transportului rutier public de persoane, dintre care 954 utilizate în organizarea taberelor, excursiilor sau expedițiilor școlare. 13 transportatori de persoane au fost depistați conducând sub influența alcoolului, fiind dispuse măsuri de suspendare a exercitării dreptului de a conduce și de imobilizare a vehiculelor folosite la transportul persoanelor, până când conducerea acestora a fost asigurată de o persoană având o stare psiho-fizică adecvată.

În urma controalelor, poliţiştii au aplicat 950 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță de către șoferi și 104 pentru nepurtarea centurii de siguranță de către pasageri.

Pentru protejarea pasagerilor transportați, s-a verificat dacă este respectată capacitatea maximă de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situațiile în care persoanele sunt transportate în picioare. Au fost aplicate 122 de sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor OG nr. 37 /2007 (privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora) și 313 amenzi prevăzute de HG nr. 69/2012 (privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier).

Pentru neasigurarea vehiculelor folosite la transportul persoanelor cu asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii aduse terților prin accidente rutiere, au fost aplicate 7 sancțiuni. Totodată, au fost reținute 47 de permise de conducere și 84 de certificate de înmatriculare.

În primele 6 luni ale anului 2018, conducătorii vehiculelor destinate transportului rutier public de persoane au fost implicați cu vinovăție în 48 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 14 persoane, rănirea gravă a 44 și ușoară a 39 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.