147854 – 25092018 – La 24 septembrie a.c., aproape 9.700 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Au fost organizate 243 de acțiuni și s-a intervenit la 3.045 de evenimente, dintre care 2.562 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 884 de infracţiuni, 132 de persoane fiind surprinse în flagrant delict.
De asemenea, au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 6.746 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.100.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 35.440 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 127 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 424 de permise de conducere și au fost retrase 111 certificate de înmatriculare, anunță IGPR.