Acasă Social Aparare Ziua Marinei Române

Ziua Marinei Române

DISTRIBUIȚI

147441 – 13082018 – Forțele navale române marchează, în acest an, aniversarea Zilei Marinei printr-o serie de evenimente la care participă mii de marinari militari, zeci de nave și numeroase aparate militare de zbor.

La fel ca în fiecare an, de Ziua Recunoștinței, marinarii militari vor participa marți, 14 august, începând cu ora 08.30, la ceremonia militară și religioasă organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanța. De asemenea, de la ora 10.00, tot pe faleză va fi organizată o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, dar și unor distincții și medalii militare, din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale.

Exercițiul Naval Forțele Navale Române 18, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 10.00 și 12.30, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, dar și în Parcul Herăstrău, din București. Activitățile specifice vor continua, între orele 13.00 și 15.00, în Portul Tomis din Constanța, unde marinarii militari vor organiza jocuri și concursuri tradiționale marinărești. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forțelor Navale, susținut pe faleza din Constanța, începând cu ora 20.30, iar marinarii militari se vor retrage cu torțe, în intervalul orar 21.00-23.00, în orașele Constanța și Mangalia.

Consolidarea securităţii în regiunea Mării Negre este un obiectiv important pentru România, pentru Ministerul Apărării Naționale și Forțele Navale Române. Proiecţia dezvoltării şi modernizării acestei categorii de forţe vizează întărirea capabilităţilor de luptă în mediul maritim, aerian, terestru şi subacvatic, ca parte a NATO și UE.

Participarea militarilor din Forțele Navale Române la numeroase exerciții multinaționale alături de partenerii din Alianța Nord-Atlantică și prezența continuă a navelor militare românești în Marea Neagră răspund cerințelor de consolidare a securității Uniunii Europene și a NATO, la granița estică, în zona Mării Negre, și demonstrează faptul că România contribuie activ la implementarea măsurilor colective de securitate ale Alianței.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.