147483 – 21082018 – Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) reacționează la ceea ce califică a fi o nouă încercare de dezinformare din partea ministrului Tudorel Toader, precizând că tema duratei mandatului directorilor de penitenciare este una falsă și ascunde politizarea prin împuterniciri repetate și, deseori, ilegale a șefilor penitenciarelor.
Sindicatul susține că ministrul Justiției ”dezinformează grosolan opinia publică”, realitatea fiind că, de când acesta este în funcție, a blocat concursurile pentru ocuparea posturilor de director de penitenciare după ce le-a anuțat pe site-ul instituției, împuternicind, în schimb, într-un mod lipsit de transparență, în funcții de conducere, ofițeri pe care să-i poată controla discreționar la fiecare 6 luni.
”Tudorel Toader l-a împuternicit ilegal pentru cel ce-al 3-lea mandat în funcția de director general al ANP pe comisarul șef Marian Dobrică, deși în urmă cu doar câteva luni se pronunțase în sensul încetării unor astfel de practici ca fiind ilegale, iar directorul general anunțase în Consiliul de conducere al ANP măsuri în același sens, după discutarea în prealabil a aspectelor tehnice și a alternativelor cu ministrul”.
FSANP informează că a depus acțiune în instanță pentru suspendarea și anularea Ordinului ministrului justiței (OMJ) 1543/2018 care acordă în mod ilegal cea de-a 3-a împutenicire, contrar prevederilor legii și că a sesizat organele de urmărire penală referitor la comiterea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, având în vedere că Marian Dobrică îndeplinește acte legate de o calitate pe care în drept nu o poate avea (art. 258, alin. 1 Noul Cod Penal).
Art. 55 alin. 3 din Legea 293/2004 prevede că ”ofițerii pot fi împuterniciți în funcți de conducere în unitatea în care sunt încadrați sau în care au fost detașați, împuternicirea pe functie se poate face pentru o perioada de maximum 6 (sase) luni si se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competentelor, cu inca 6 (sase) luni”, aceste împuterniciri fiind deja acordate din mai 2017 prin OMJ 1377, respectiv noiembrie 2017 prin OMJ 3190.