Acasă Politic Marțea lui Dragnea

Marțea lui Dragnea

DISTRIBUIȚI
foto:antena3.ro

 147507 – 22082018 – ”Dacă vrem să-l suspendăm pe Iohannis, îl suspendăm. Eu aș vrea, să vedem dacă domnul Tăriceanu și-a schimbat opinia. Eu o susțin pe Viorica Dăncilă. Acest guvern nu va pleca pentru că vrea Iohannis”. Aceasta este una dintre declarațiile făcute marți seara de liderul PSD, Liviu Dragnea, la Antena 3.

Dragnea: ”La protest am văzut o tentivă de lovitură de stat eșuată. Asta se dorea, asta se vorbea pe rețelele de socializare, ajungeau la mine foarte multe ziceri ale unora. S-a văzut. Ceea ce a făcut Iohannis cu acea postare pe Facebook iresponsabilă să descurajezi jandarmii care au acționat conform legii, mult mai slab decât acționează în alte țări. Tu să inciți la violență exact în momentele în care acea fată jandarm era linșată. Acolo era vorba de intervenți anejustificată a Jandarmeriei? Au dat foc, au incendiat tot ce puteau să incendieze. Erau organizați. Nu mai stăteau în primul rând, stăteau în spate. Era organizare paramilitară. A fost o tentativă de lovitură de stat pentru a da jos Guvernul pentru a-l aduce la putere pe Iohannis”.

Președintele PSD a avut aseară prima ieșire publică după reprimarea violentă de către jandarmi a manifestației din 10 august din Piața Victoriei.

Declarații făcute de Liviu Dragnea: 

Întrebat de ce este cel mai urât om din România: S-au întâmplat lucruri bune. Unele multinaționale, unele bănci refuză să plătească impozite în România.

Haideți să îl luăm pe Klaus Werner Iohannis, că el este biciclistul numărul unu al României. El spunea că Guvernul nu o să aibă bani de pensii și de salarii. S-a dovedit că am avut o creștere economică foarte mare, anul ăsta se va dovedi că vom avea iar o creștere economică foarte mare.

Ne-am încadrat în deficitul de 3%. Am dat 2% pentru apărare, au crescut pensiile, au crescut salariile. Ce va spune Iohannis în anul prezidențial 2019?

El și brațele înarmate din jurul lui spun: Am făcut numai rău, am cerut procurorilor să facă anchete, am făcut presiuni pe procurori și pe judecători. Alegeți-mă să fac numai rău încă 5 ani.

Întrebat dacă va candida la prezidențiale în 2019: Nu știu. Poate da, poate nu. Dar domnul Iohannis spune că în primul rând trebuie să își elimine potențialii contracandidați.

El spune: omul ăsta trebuie eliminat, ori băgat la pușcărie. Articole comandate în presa străină. S-a spus orice despre mine și despre familia mea. Anul trecut au luat o domnișoară dezbrăcată și au spus că e fiica mea. Ăsta e statul paralel.

Iohannis finanțează #Rezist, îndeamnă propriii angajați să meargă la protest, le dă zile libere.

Iohannis, care vrea al doilea mandat își dorește…, este singurul obiectiv al lui pentru protecție personală. A luat case prin flas și nu vrea să dea banii înapoi statului român.

Eu zic să avem un interviu corect, nu pentru copii. Companiile nu au ideologii politice, au interese economice. Când aceste interese lovesc interesele statului român, nu putem fi de acord. Nu voi înceta această luptă cât o să fiu liber ca românii să fie beneficiarii bogățiile pe care le are această țară. Ăsta e naționalism? Nu. E românism? Poate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.