147351 – 02082018 – Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se aflăm tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Franceză că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de autoritățile locale, până la 5 august 2018 sudul Franței (Departamentele Var, Alpes-Maritimes, Haute-Corse, Vaucluse, Bouches-du-Rhône, Gard, Herault, Pyrenees Orientales, Aude, Tarn și Aveyron), se confruntă cu cod portocaliu de caniculă (temperaturi care pot atinge 40-42 grade Celsius).
Cetăţenii români aflaţi în vacanță sau stabiliți în sudul Franței sunt sfătuiţi să evite zonele pentru care sunt activate codurile de alertă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris 00 33 (0) 1 47 05 29 66 sau 00 33 (0) 1 47 05 27 55, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor români din străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorul Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Consulatului General al României la Marsilia: 00 33 (0) 6 10 02 71 64.