Acasă Social 60% dintre români nu sunt satisfăcuți de activitatea lui Iohannis

60% dintre români nu sunt satisfăcuți de activitatea lui Iohannis

DISTRIBUIȚI

147345 – 01082018 – 60% din românii care au răspuns întrebărilor unui sondaj realizat pentru Institutul Internaţional Republican, organizaţie non-guvernamentală americană, nu sunt satisfăcuţi de activitatea preşedintelui Klaus Iohan­nis. De asemenea, doar 6% sunt ”foarte mulţumiţi” de modul cum şi-a făcut şeful statului treaba, în timp ce 33% sunt ”oarecum mulţumiţi”.

Cercetarea sociologică, derulată în perioada 7 mai – 2 iunie 2018, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, cu o marjă de eroare +- 1,2- 2,8, a măsurat atât percepţia asupra instituţiilor interne, cum ar fi încrederea în acestea, cât şi poziţionarea celor din România pe teme care ţin de politica externă, cum e raportarea faţă de Uniunea Europeană şi NATO.

În primul rând, 77% din cei care au răspuns întrebărilor celor care au făcut sondajul consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce doar 19% cred că România merge într-o direcţie bună. Principalul motiv pentru care democraţia românească nu ar merge bine ar fi corupţia, după cum au răspuns 32% din cei întrebaţi, pe locul doi (20%) fiind plasată incompetenţa politicienilor şi urmărirea intereselor personale, în timp ce podiumul e completat de Guvern (11%).

Deşi 83% recunosc faptul că fenomenul corupţiei este larg răspândit, doar 21% admit că ei sau apropiaţii lor au dat mită în ultimul an. Fiind puşi să indice unde sunt rădăcinile corupţiei, 84% din respondenţi au răspuns că Parlamentul, 83% din aceştia au spus că Guvernul şi 78% au indicat serviciile sociale.

Răspunsuri surprinzătoare au fost date în ceea ce priveşte actorii sociali de la care românii aşteapta soluţii. Astfel, 55% din respondenţii consideră că presa ar putea să vină cu soluţii, 44% din respondenţi consideră acelaşi lucru despre intelectuali, iar 43% identifică instanţele judecătoreşti drept surse pentru rezolvarea problemelor. Cel mai mic nivel de încredere pentru rezolvarea problemelor îl au prim-ministrul (19%) şi Guvernul (27%).

În ceea ce priveşte intenţia de vot pe care o au respondenţii, 26% din aceştia au spus că ar pune ştampila pe PSD dacă în următoarea duminică ar fi alegeri, 24% din respondenţi ar susţine PNL, 7% ar fi alături de Platforma România 100, în timp ce 6% ar vota ALDE şi 5% ar vota USR. Situaţia stă altfel în ceea ce priveşte statistica dată doar pe respondenţii care sunt siguri că ar merge la vot: 32% ar fi pro-PSD, 29% ar vota PNL, 7% ar opta pentru partidul lui Dacian Cioloş şi doar câte 4% din respondenţi ar alege ALDE sau USR.

Respondenţii consideră într-o proporţie foarte mare că interesele României sunt cel mai bine urmărite prin menţinerea unor relaţii strânse cu Uniunea Europeană (69%) şi Statele Unite (60%). Pe de altă parte, la polul opus se află relaţia cu Federaţia Rusă – 35% dintre respondenţi consideră că interesele României sunt urmărite printr-o relaţie strânsă cu Moscova. De asemenea, faptul că România e parte a NATO e văzută drept un lucru pozitiv de 855 dintre respondenţi.

Nu în ultimul rând, cea mai mare ameninţare pentru cetăţenii ţării ar fi reprezentată de Rusia (31%), politicieni (14%) şi Ungaria (10%). De altfel, 69% din respondenţi nu ar vrea ca în România să fie un stil de guvernare similar cu cel al lui Vladimir Putin în Rusia.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.