Acasă Economie Tribunalul Vâlcea a confirmat planul de reorganizare a CET Govora

Tribunalul Vâlcea a confirmat planul de reorganizare a CET Govora

DISTRIBUIȚI

 147279 – 26072018 – La 18 iulie 2018 Tribunalul Valcea a confirmat Planul de Reorganizare a activitatii CET Govora, plan propus de administratorul judiciar Euro Insol si aprobat de Adunarea Creditorilor la data de 28 iunie 2018.

Planul de reorganizare prevede plata a aproximaiv 100.000.000 lei catre creditorii societatii si realizarea unor investitii de mediu si de retehnologizare in valoare de 187.000.000 lei.

In ceea ce priveste investitiile de mediu, desi aflata in insolventa, CET Govora a reusit in data de 30.06.2016 sa finalizeze implementarea proiectului finantat prin programul POS Mediu Axa Prioritara 3 -„Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”. Valoarea acestui proiect a fost de 209.069.826 lei si a presupus realizarea unei instalatii de desulfurare gaze de ardere la Cazanul 7, precum si reparatii capitale.

Pentru a mentine valabilitatea autorizatiilor de mediu ale CET Govora, administratorul judiciar a semnat la data de 15.05.2018 contractul de lucrari pentru realizarea ”Instalatiei de desulfurare a gazelor de ardere evacuate de la cazanele pe carbune C5 și C6 – instalatia de ardere nr. 2 a CET Govora”. Investitia este cuprinsa in programul de conformare a CET Govora cu legislaţia Europeana cu privire la limitarea emisiilor poluante in aer de la instalatiile mari de ardere, termenul final de conformare prevazut de legislatia de mediu in vigoare fiind 30.06.2020. Valoarea contractului de lucrari este de 96.946.000 lei, iar platile vor fi facute din surse proprii, rezultate din activitatea curenta a societatii.

CET Govora este unicul furnizor de abur industrial pentru Oltchim si Ciech Soda Romania. Totodata CET Govora este unicul furnizor de agent termic si apa calda pentru populatia municipiului Ramnicu Valcea si pentru institutiile publice (scoli, gradinite, spitale).

La 9 mai 2016, Tribunalul Valcea a deschis procedura insolventei CET Govora ca urmare a deprecierii indicatorilor financiari-contabili: datorii de 438.000.000 lei, capitaluri proprii negative de 96.000.000 lei, disponibil bancar de doar 170.000 lei, cata vreme doar fondul lunar de salarii depasea 10.000.000 lei.

CET Govora si-a imbunatatit continuu rezultatele financiare, pierderea inregistrata de societate diminuandu-se de la 96.600.000 lei in anul 2015 (ultimul an inainte de intrarea CET Govora in insolventa) la o pierdere de numai 1.900.000 lei in anul 2016, pentru ca in anul 2017 societatea sa obtina un profit net de 18.500.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.