147255 – 24072018 – Primăria Sectorului 5 a cheltuit, în primul semestru al acestui an, 311 milioane de lei. Din această sumă, cel mai mult – 88,721,162. 99 lei (peste 19 milioane de euro la un curs mediu leu/euro de 4,65 lei) s-au dus la capitolul ”Cultură, recreere și religie” și, așa cum ne-am obișnuit în acest sector, pe asistență socială – 70,796,056.71 lei. Pentru Economat și administrația piețelor s-au cheltuit 60,696,701.36 lei, pentru Învățământ – 29,687,003.43 lei, pentru autorități executive – 27,696,027.17 lei, pentru tranzacții privind datoria publică – 15,774,631.68 lei.
De asemenea, pentru Poliția Locală s-au cheltuit în prima jumătate a anului în curs 11,875,377.24 lei, pentru Transporturi (ADP – străzi) – 3,706,106.79 lei, servicii publice comunitare – 1,767,505.04 lei, servicii de sănătate publică – 43,897 lei și pentru apărare națională 28,707,10 lei,
Așadar, pentru scene amplasate prin parcuri și spectacole ținute printre blocuri și pentru asistență socială, primarul Daniel Florea dispune de sume exorbitante, în timp ce pentru învățământ abia dacă se mișcă ceva. În Sectorul 5 există foarte multe străzi cu pământ, iar blocurile vechi își așteaptă reabilitarea de foarte multă vreme.