Acasă Economie Primarii – responsabili să extindă rețeaua de gaze la nivel național

Primarii – responsabili să extindă rețeaua de gaze la nivel național

DISTRIBUIȚI

147204 – 19072018 – Primarii, nu distribuitorii privați, ca până acum, vor fi responsabili să extindă rețeaua de gaze la nivel național, cu precădere către localitățile care nu sunt acum beneficiare, se arată într-un amendament la Legea energiei și a gazelor naturale, scrie Cotidianul.ro.

Practic, serviciul de utilitate publică gaz se concesionează de la Ministerul Energiei la autoritățile locale. Apoi, acestea împreună cu firme interesate să investească vor avea ca sarcină să aducă oamenilor gazul acasă. Până acum, concesiunea rețelelor de gaze era a firmelor private, cu precădere la cei doi ”mari”, E.ON și Distrigaz Sud, care decideau unde să extindă rețeaua și dacă vor să o facă. Ei primiseră concesiunea de la stat încă de la privatizările serviciului național din anii 2000 și evitau, în general, să aducă gaz în localități izolate sau cu acces dificil (munte, deal, zone mlăștinoase), pentru că investiția în branșamente nu justifica veniturile pe care urmau să le încaseze ulterior de la viitorii clienți. Acum, primăriile, care se și pot asocia între ele, vor face aceste extinderi, din bani proprii, urmând să-și recupereze investiţiile în timp. ”Serviciul de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale se concesionează pentru una sau mai multe unități administrativ-teritoriale. Concesiunea este exclusive”, se arată în lege. Propriu-zis, de lucrări se vor ocupa firme specializate, întrucât edilii nu au experiență în domeniu. Ele însă vor fi strict plătite la proiect, fără a mai avea ulterior vreo treabă cu gospodăriile care vor plăti pentru gaz.

Pentru a avea o imagine mai clară asupra gazului, trebuie precizat că, de când iese din sondă, de la producător, acesta este transportat prin conductele magistrale ale Transgaz, apoi preluat în rețelele de distribuție (acum, ale Distrigaz și E.ON, în viitor, și ale primăriilor) care îl duc la consumator acasă, acesta plătind contravaloarea către un furnizor. Acesta este cel ce plătește serviciile de distribuție concesionarului de conductă, care poate fi orice firmă cu licență de la ANRE.

Cu toate că, de acum, primarii sunt ”la butoane” în ceea ce privește noile branșamente la gaze, nu înseamnă că le pot face oricum. De la Ministerul Energiei se vor face formatul de caiet de sarcini, modelul de contract și trasarea soluției tehnice de alimentare. Un cadru unitar, aplicat apoi în particular.

Pe ce piață intră primăriile

Pe piața gazelor naturale activează un operator al Sistemului Național de Transport (SNTGN Transgaz SA Mediaș), 6 producători, principalii fiind Petrom și Romgaz, 2 operatori pentru depozitele de înmagazinare subterană (Romgaz, Depomureș), 34 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi, cei mai mari fiind Distrigaz Sud și E.ON Gaz România, și peste 75 de furnizori pe piața en-gros.

În fapt, peste 90% din rețeaua de distribuție gaze este concesionată E.ON, în nordul țării, și Distrigaz Sud, în jumătatea de sud. Acești operatori au tarife reglementate de distribuție, practic un profit reglementat. Orice investiție fac în rețeaua proprie, aceasta este transpusă în factura la gaze pe care o plătește clientul final.

Sunt 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze în prezent, iar consumul total al României este de 11 miliarde metri cubi anual.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.