147104 – 11072018 – De la 1 octombrie se recalculează o parte din pensii. Aproximativ 100.000 de pensionari care au lucrat în grupele I şi II de muncă, şi care au ieşit la pensie în perioada 1990 – 1 ianuarie 2011, vor beneficia, la nivel naţional, de recalcularea din oficiu a pensiilor şi de o majorare a veniturilor în urma acestui proces.
Categoriile profesionale la care se vor aplica noile prevederi sunt foştii angajaţi din minerit, siderurgie, construcţii, căi ferate şi alte domenii care s-au încadrat în grupele I şi II de muncă.
Proiectul de lege care a fost votat în Camera Deputaţilor îndreaptă inechităţile şi dezechilibrele create de-a lungul timpului prin diverse articole legislative care s-au suprapus şi nu au fost cele mai eficiente.
De exemplu, minerii ale căror punctaje medii vor fi recalculate, ar putea beneficia de un spor de peste 1.000 de lei la actuala pensie.