147329 – 31072018 – Așa cum era de așteptat, începând de ieri, pagina de Facebook a Poliţiei Române a primit multe mesaje de dezaprobare. Mai mult chiar, utilizatorii site-ului de socializare au dat tot mai multe punctaje minime făcând ca în dimineaţa zilei de marţi, 31 iulie, ratingul să coboare la 2,3 stele din cinci posibile, mult sub cel de săptămâna trecută.
Printre mesajele transmise de utilizatorii Facebook Poliţiei se numără cel al utiliztorului Mike Horia care scrie: ”Acţiunea cu plăcuţele individului e orchestrată politic. Primiţi ordine de la un penal şi de la o fostă secretară din Videle. Sa nu va miraţi ca va acord o stea. Atâta meritaţi”. De asemenea, Mihai Coman transmite instituţiei: ”Îmi pare rău pentru tinerii care lucrează astăzi în Poliţia Română şi chiar vor să facă ceva şi să fie în litera legii, dar din cauza celor din conducere, puşi acolo pe criterii politice şi nepotisme nu pot. Aduceti-vă aminte de jurământul depus, bolşevici bătrâni şi slugarnici ce subjugaţi o generaţie de români! #jospsd”.
Alte mesaje notează: ”Ruşine! Aşteptăm să vă faceţi datoria în folosul cetăţenilor, nu al politicienilor. Aşteptăm să aveţi examene de admitere susţinute corect şi promovare pe merite. Vremea nepotismelor trebuie să apună! Avem nevoie de oameni competenţi şi morali care să-şi facă datoria şi cărora să nu le fie teamă să-şi ceară drepturile.”, „nu meritati nici macar o stea! sunteti slugile unui partid! ar trebui sa deserviti cetatenii acestei tari- parca asa spunea juramantu’- NU??”, „V-aţi predat şi voi partidului-stat. Ruşine!”
Dincolo de latura mai mult sau mai puţin legală a retragerii numerelor de înmatriculare de pe maşina cetăţeanului român din Suedia este limpede că Poliţia Română are o problemă de imagine pe care o va putea remedia cu greu.
După cum se știe, ieri, Poliţia Română a organizat o conferinţă de presă unde a explicat de ce au fost ridicate plăcuţele de înmatriculare şi de ce i-a fost întocmit dosar penal proprietarului. Conform poliţiei, ”numerele de înmatriculare personalizate în Suedia sunt valabile în toată Europa, dar ţara gazdă hotărăşte dacă le acceptă sau nu. Poliţia a anunţat că plăcuţele de înmatriculare doar cu litere nu sunt acceptate pe teritoriul ţării noastre”. Tot ieri, Ambasada Suediei la Bucureşti, pe pagina oficială de Facebook, a anunţat printr-un mesaj în limba engleză că ”în acest weekend (n.n. – 28-29 iulie 2018), unele site-uri media româneşti au relatat că o maşină înmatriculată în Suedia, cu numere personalizate, nu poate circula în afara graniţelor ţării. Informaţiile se refereau la o maşină înmatriculată în Suedia, care a beneficiat de multă atenţie media, în săptămânile trecute. Articolele au fost distribuite pe platformele de social media şi pe site-uri care nu au verificat informaţia sau adevărul acestor declaraţii. Unele site-uri au şters sau au actualizat aceste articole”, preciza misiunea diplomatică. Ambasada Suediei în România a dorit „să clarifice faptul că numere de înmatriculare personalizate emise de Agenţia de Transport Suedeză sunt valabile în interiorul Uniunii Europene”. Misiunea diplomatică precizează că ”numerele de înmatriculare personalizate trebuie să fie mereu însoţite de documente oficiale atât pentru numerele originale, cât şi pentru cele personalizate”.