Acasă Anchete Interne Ilfov: Evaziune fiscală cu mărfuri importate din Turcia și China

Ilfov: Evaziune fiscală cu mărfuri importate din Turcia și China

DISTRIBUIȚI

 147137 – 13072018 – Vineri dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române efectuează 14 percheziții și 10 controale, în București și Ilfov, la mai multe persoane bănuite de crearea unui prejudiciu de 2.200.000 de euro, prin evaziune fiscală cu mărfuri importate din Turcia și China.

La data de 13 iulie a.c., polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, Institutului Național de Criminalistică şi Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, toate din cadrul Poliției Române, efectuează 14 percheziții domiciliare și 10 controale operative, în București şi județul Ilfov, la persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul importului de bunuri din China și Turcia.

De asemenea, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi declarat în fals livrarea intracomunitară a acelorași produse, cu scopul de a ascunde faptul că în realitate marfa era vândută în România.

Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Din cercetările efectuate de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au rezultat indicii că, în perioada 2017-2018, doi cetățeni turci ar fi creat un mecanism evazionist, destinat sustragerii de la achitarea debitelor fiscale aferente comercializării pe piața internă a produselor achiziționate intracomunitar (textile, încălțăminte, electronice și electrocasnice, produse de uz casnic), de proveniență China și Turcia.

În circuitul evazionist ar fi fost utilizate mai multe societăți comerciale din București și județul Ilfov.

De asemenea, din cercetări au rezultat indicii că, în perioada menționată, tranzacțiile suspecte, efectuate prin intermediul societăților vizate, ar fi adus un prejudiciu bugetului de stat de 2.200.000 de euro.

Mai multe persoane urmează să fie conduse la poliție pentru audieri și continuarea cercetărilor penale în cauză.

Acțiunea beneficiază de sprijinul specialiștilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală, iar la activități participă polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.