147172 – 18072018 – Atenţie! Ploaia de stele din Capodoperele cinematografiei naţionale cade în curtea Şcolii Mari, între 20 şi 24 iulie. Ştim că ne-aţi aşteptat un an întreg şi venim la Ghimbav acum, în inima verii, cu cinci seri de proiecţii în aer liber, cu cinci filme alese „pe sprânceană”, pentru toate vârstele.
La sărbătoarea Războiului pentru Reîntregirea Neamului şi a Centenarului Marii Uniri, nu puteam deschide altfel întâlnirea noastră cinematografică decât cu un film dedicat unui personaj simbolic al istoriei noastre: Ecaterina Teodoroiu. Cercetaşă şi asistentă medicală pe front, tânăra a cerut să intre în focul luptelor, după ce fraţii ei au murit în război. Luată prizonieră de nemţi, a evadat, a fost apoi rănită, decorată şi şi-a pierdut viaţa la 24 de ani, în luptele de la Mărăşeşti, comandând unul din plutoanele româneşti care au respins ofensiva germană din Moldova. Filmul semnat de Dinu Cocea urmăreşte povestea de război a acestei gorjence dârze, o adevărată eroină a neamului românesc.
În a doua seară trebuie să vă pregătiţi fizic, fiindcă o veţi ţine într-un hohot de râs, urmărind pelicula „Două lozuri”, semnată de Paul Negoescu şi premiată la Festivalul de Film de la Fort Lauderdale, ca cea mai bună comedie. Regizorul-scenarist s-a inspirat din „Două loturi”, a lui I. L. Caragiale, dar a adus povestea în ziua de azi. Dacă în nuvela clasică, un funcţionar se crede bogat pentru o clipă, doar pentru a descoperi că numerele câştigătoare sunt invers decât ale lui, în filmul produs în 2016, biletul de loterie câştigător este furat. Iar păgubaşii pornesc într-o goană nebună, într-o Dacie obosită, în căutarea hoţului care i-a lăsat fără de noroc.
A treia seară de proiecţii de la Ghimbav este dedicată memoriei, în multipremiata peliculă „Octav”, cu care regizorul Serge Ioan Celibidachi şi-a făcut, în 2017, debutul în filmul de ficţiune. Marcel Iureş a primit şi el mai multe premii internaţionale, pentru interpretarea rolului principal, cel al bătrânului care revine în locurile copilăriei sale şi retrăieşte cu nostalgie trecutul său frânt. Un flux al aducerii aminte, iscat de reîntâlnirea cu prietena sa din copilărie.
Comedia amară „Şi caii sunt verzi pe pereţi” nu ne lasă să ne facem vreo iluzie. Suntem în România zilei de azi, ţara unde pare că bogăţia nu aşteaptă decât o mână care s-o înhaţe, la câţi milionari făcuţi peste noapte avem! De fapt, cetăţeanului obişnuit nu-i rămâne niciodată decât sărăcia şi deziluzia. Fie că e tânăr şi plin de speranţă în viaţa de cuplu, fie că e matur şi apăsat deja de greutăţile vieţii de familie. Iar tehnologia nu face decât să adauge la nefericirea cotidianului, cu escrocii care acţionează acum din anonimatul virtualului.
Pentru că au fost cuminţi în primele patru seri, în cea de a cincea copiii (de toate vârstele) se vor bucura de povestea Campioanei. A adolescentei Corina şi a prietenei ei, care fac totul, pentru a intra la celebra şcoală de la Deva, ce a adus faimă internaţională, gimnasticii româneşti. În 1990, la 14 ani de la nota de 10 absolut, obţinută de Nadia Comăneci la Jocurile Mondiale de la Montréal, maestra filmelor pentru copii, Elisabeta Bostan, a filmat această poveste a voinţei de a izbândi în sport. Şi în viaţă.
Vă aşteptăm la toate proiecţiile, cu inima deschisă şi cu intrarea liberă.
Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale
Program
Vineri, 20 iulie, ora 21.00: ECATERINA TEODOROIU
Regia: Dinu Cocea; Scenariul: Mihai Opriş, Vasile Chiriţă
Cu: Stela Furcovici, Ion Lupu, Mihai Mereuţă, Ion Caramitru
Sâmbătă, 21 iulie, ora 21.00: DOUĂ LOZURI
Scenariul şi regia: Paul Negoescu
Cu: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu, Şerban Pavlu
Duminică, 22 iulie, ora 21.00: OCTAV
Regia: Serge Ioan Celibidachi; Scenariul: Serge Ioan Celibidachi, James Olivier
Cu: Marcel Iureş, Victor Rebengiuc, Eric Aradits, Alessia Tofan, Andi Vasluianu
Luni, 23 iulie, ora 21.00: ŞI CAII SUNT VERZI PE PEREŢI
Scenariul şi regia: Dan Chişu;
Cu: Adrian Titieni, Tudor Smoleanu, Anca Florescu, Ionuț Vișan, Nicodim Ungureanu
Marţi, 24 iulie, ora 21.00: CAMPIOANA
Scenariul: Vasilica Istrate; Regia: Elisabeta Bostan
Cu: Izabela Moldovan, Mircea Diaconu, Carmen Galin, George Mihăiță
Accesul publicului este liber, în limita celor 170 de locuri disponibile
Asociația CineCultura (www.asociatiacinecultura.ro), în parteneriat cu MDV AUDIO STUDIO (www.mdvstudio.ro) și Digifilm Design, a organizat, începând din vara anului 2013, CARAVANA FILMULUI ROMÂNESC, proiect ce s-a derulat, la nivel național, prin cele două secțiuni ale sale: Capodopere ale cinematografiei naționale și Cartea și filmul.
În cei cinci ani de existență, Caravana filmului românesc a ajuns în 30 de orașe, având un număr aproximav de 115.000 de spectatori și consemnând 2.500 de referiri în presa locală și națională. În cadrul Caravanei, toate filmele sunt fost prezentate la o calitate artistică și tehnică de excepție, fiind refăcute ca sunet și imagine.
Proiect realizat cu sprijinul CNC – Centrul Național al Cinematografiei, UCIN – Uniunea Cineaștilor din România, ANF – Arhiva Națională de Filme; DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual și Proiect co-finanțat de A.F.C.N. – Administrația Fondului Cultural Național (Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării).
Parteneri media: All About Romanian Cinema – AaRC, Cinefan, RoEvents, iFestival.ro, Amos News, Prompt Media, Ultima oră, Timp Românesc, Comunicate de afaceri, Urban Things, România pozitivă, Agenția de Carte, Gratuitor, E-cultura info, Roportal,
Partener: Primăria Oraşului Ghimbav