147276 – 26072018 – Peste 18.000 de noi bugetari au apărut pe statele de plată ale administraţiei publice în ultimul an, potrivit Ministerului Finanţelor Publice în condițiile în care un sfert dintre salariaţii României lucrează la stat.
Strict pe parcursul anului trecut, numărul funcţionarilor crescuse cu aproape 20.000, ceea ce a reprezentat un record al ultimilor şapte ani.
Aproape 65% din cei 1,2 milioane de bugetari înregistraţi în luna mai 2018 lucrau în administraţia publică centrală, iar restul în aparatul birocratic local. Cei mai mulţi angajaţi are Ministerul Educaţiei Naţionale, unde figurează aproape 300.000 de locuri de muncă. Pe locul doi sunt primăriile, pentru care lucrează circa 260.000 de români.
Creşterea impresionantă a numărului de salariaţi la stat a venit pe fondul majorărilor salariale operate de guvern în sectorul public. Aproximativ un sfert din cei 4,9 milioane de salariaţi ai României sunt bugetari, informează Capital.ro.
Datele Eurostat din 2016 indicau Suedia cu cea mai mare proporţie de bugetari din total salariaţi, respectiv 29%, urmată de Danemarca, cu 28%, şi Finlanda, cu 25%. Tot în acel an, statistica europeană consemna că România înregistrase cea mai mare creştere a numărului de lucrători la stat.