147246 – 24072018 – Polițiștii au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care puteau afecta liniștea comunități. Poliția Română a intervenit la peste 3.300 de evenimente, au fost constatate peste 850 de infracțiuni, au fost depistate 14 persoane urmărite, iar pentru neregulile constatate în trafic polițiștii au reținut peste 370 de permise de conducere.
La data de 23 iulie a.c., peste 9.100 de poliţişti au acționat, la nivel național, în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate aproape 4.000 de patrule și s-a acționat, pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 265 de aparate radar. De asemenea, au fost organizate 282 de acțiuni și s-a intervenit la 3.302 evenimente, dintre care 2.750 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 862 de infracţiuni, 126 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 33 de măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.878 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.700.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 118 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 373 de permise de conducere și au fost retrase 178 certificate de înmatriculare.