Acasă Politic 16 liberali au avut curajul să ”se dea” la Orban

16 liberali au avut curajul să ”se dea” la Orban

DISTRIBUIȚI
foto: BN24.ro

147078 – 10072018 – În Biroul Permanent Național al PNL de luni câțiva liberali l-au criticat pe Ludovic Orban pentru direcția în care se îndreaptă partidul, scrie Mediafax. În replică, el le-a reproșat că nu vin cu soluții și în loc facă opoziție la PSD, se ocupă cu subminarea din interior a formațiunii.

Un număr de 16 liberali, printre care se află liderul PNL București, Cristian Bușoi, și președinții filialelor de sector, au întocmit o listă prin care susțin demiterea lui Ludovic Orban de la șefia partidului. Printre liberalii nemulțumiți de Ludovic Orban, care au participat la ședința de luni a Biroului Politic Național al PNL de la Parlament, au fost Anca Boagiu, președinte PNL Sector 2, senatorul Alina Gorghiu, liderul senatorilor liberali, Iulian Dumitrescu, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, senatorul Marcel Vela, Hubert Thuma, liderul PNL Ilfov, și deputatul Tinel Gheorghe.

Potrivit sursei citate, Iulian Dumitrescu i-a reproșat lui Ludovic Orban că partidul nu comandă un sondaj de opinie pentru a vedea cum stă PNL în fața electoratului. Gheorghe Falcă i-a adus câteva critici lui Ludovic Orban, iar apoi i-a spus că este profesor în comunicare. În replică, Orban i-a transmis că de un an nu îl vede nimeni, cu toate că spune că este profesor în comunicare. Președintele PNL i-a întrebat pe liberalii nemulțumiți dacă l-au sunat vreodată ca să îi propună soluții, adăugând că nu știu decât să se plângă.

În schimb, când a luat cuvântul, Marcel Vela a a vorbit despre un cu totul alt subiect, respectiv despre anul centenar.

Într-un final, Orban a izbucnit și le-a spus acestora ”să nu se mai ascundă după deget” și să recunoască că au semnat o listă pentru demiterea sa de la șefia PNL. ”Ce faceți aici, subminați partidul din interior? Aici veniți și faceți nu știu ce și prin spate faceți liste. De un an și jumătate nu l-am văzut pe unul să dea în PSD. Dați în PNL. Deci este clar că cineva din afară vrea să faceți chestia asta”, le-ar fi spus Orban liberalilor nemulțumiți, au relatat surse politice pentru Mediafax.

Tot în Biroul Politic de luni, Orban i-a anunțat pe liberali că din datoria istorică de 18 milioane de lei a PNL, au fost achitate 14 milioane de lei.

În cadrul aceleiași ședințe, liberalii au stabilit convocarea Consiliului Național pentru data de 4 august, evenimentul putând avea loc la Alba Iulia sau București.

Totodată, Orban a propus excluderea din PNL a prim-vicepreședintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată de conducerea partidului doar în cadrul ședinței Consiliului Național din 4 august. Președintele PNL a explicat, referitor la această propunere, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.

Conform surselor, chiar dacă Ludovic Orban intenționează modificarea Statutului partidului, în sensul posibilității demiterii liderilor de filiale printr-o majoritate simplă care este mult mai ușor de întrunit decât votul a două treimi din membri, acest punct nu a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței BPN al PNL de luni.

Totodată, la reuniunea de luni a BPN, nu ar fi existat cvorumul a două treimi din Biroul Politic necesar aprobării propunerii de modificare a Statutului partidului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.