146620 – 11062018 – La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat Memorandumul privind organizarea concursului pentru ocuparea postului vacant de director executiv al Agenției Naționale de Transplant.
Ocuparea postului vacant se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Sănătăţii, cât şi al Agenției Naționale de Transplant, pe anul 2018.
Ministerul Sănătății a început un proces de reorganizare a Agenției Naționale de Transplant și o regândire a legislației în domeniul transplantului.
“Avem un plan de restructurare a Agenției Naționale de Transplant, iar o echipă de specialiști din domeniu lucrează la o nouă formă a Legii transplantului. Le-am cerut în primul rand, transparentizarea procedurilor. Îmi doresc ca lucrurile să meargă mult mai bine și să facem o lege cu criterii clare astfel încât pacientul să beneficieze de cele mai bune condiţii când este vorba de transplant”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.