Acasă Cultura/Media ”Românii și bulgarii în Războiul de Independență”, 29 iunie 2018, Vidin

”Românii și bulgarii în Războiul de Independență”, 29 iunie 2018, Vidin

DISTRIBUIȚI

 146837 – 26062018 – Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni și Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria „AVE”, alături de filiala de la Craiova a Academiei Române organizează în 29 iunie 2018, la Vidin, conferința „Românii și bulgarii în Războiul de Independență”. La eveniment vor susține prelegeri profesori universitari, istorici, cercetători și vor participa zeci de etnici români din Sofia, Plevna, Kozlodui, Dupnița, Bregova, Kosova, Gâmzova, Kutova, Pocraina, Koșava, Dolni Vadim, Zaicer (Serbia). Monumentele ostașilor români între Timoc și Plevna, aportul Armatei Române la eliberarea Bulgariei, răscoala timoceană din iunie 1876 sunt câteva dintre subiectele care vor fi abordate în cadrul manifestației științifice. Totodată, în marja evenimentului va fi vernisată expoziția „Războiul de Independență 1877-1878”, care cuprinde lucrări din patrimoniul Bibliotecii Academiei Române – gravură, litografie, scrisori şi telegrame oficiale, articole de presă.

Conferința își propune crearea unui cadru de discuții între specialiștii din domeniului istoriei din România și Bulgaria, în vederea sprijinirii unor viitoare acțiuni de cooperare culturală, dar și pentru cultivarea și transmiterea informațiilor referitoare la un episod marcant din istoria ambelor state.

Proiectul se înscrie în Planul de activități pentru anul 2018 al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni – Program strategic – Spațiul cultural comun românesc – Centenar Marea Unire 1918 – 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.