146821 – 26062018 – Secretarul de Stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, a participat luni, 25 iunie, la Luxemburg, la Reuniunea Consiliului Afaceri Externe, în format comun al miniștrilor Apărării şi de Externe din statele membre ale UE.
Reuniunea a debutat cu semnarea ”Declaraţiei de intenţie privind proiectul PESCO dedicat apărării cibernetice”. Proiectul este coordonat de Lituania, iar România a semnat în calitate de membru participant alături de Cehia, Estonia, Spania și Olanda.
În prima sesiune de lucru au fost analizate progresele înregistrate în implementarea Strategiei Globale a UE în domeniul securității şi apărării. Astfel, au fost dezbătute subiecte precum cooperarea structurată permanentă (PESCO), Fondul european de apărare (EDF), mobilitatea militară, parteneriatele UE şi Facilitatea europeană pentru pace.
Oficialii prezenţi au adoptat concluziile Consiliului privind implementarea Strategiei Globale a UE pe dimensiunea de securitate şi apărare, precum şi Decizia Consiliului privind regulile de guvernanţă pentru proiectele PESCO. Totodată, au aprobat documentul de bază privind cerinţele militare în domeniul mobilităţii militare.
Mircea Duşa a subliniat importanţa continuării eforturilor de implementare a politicilor PESCO. De asemenea, a susținut importanța iniţiativei mobilităţii militare în actualul context strategic, în care răspunsul la orice ameninţare de securitate constă într-o dislocare rapidă a forţelor în locaţia şi la momentul oportun.
Cea de-a doua sesiune s-a desfăşurat în prezenţa Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, şi a fost focalizată pe stadiul şi perspectivele procesului de cooperare UE – NATO, în special în implementarea Declaraţiei comune adoptată de cele două organizaţii în anul 2016. ”România a precizat că rămâne un susţinător ferm al consolidării relaţiilor dintre cele două organizaţii. Evoluţiile actuale ale mediului de securitate impun un efort coerent şi conjugat din partea tuturor statelor membre ale NATO și ale UE. Pentru impulsionarea politică a eforturilor de cooperare dintre cele două organizaţii, România susţine propunerea de adoptare a unei noi Declaraţii comune la Summit-ul NATO din luna iulie”, a precizat Mircea Duşa.
În marja reuniunii, secretarul de Stat Mircea Duşa a avut şi o întrevedere bilaterală cu ministrul de Stat pentru Apărare din Camera Lorzilor a Parlamentului Britanic, Frederick Howe. Discuţiile celor doi oficiali au vizat stadiul relaţiilor bilaterale şi modalităţile concrete de consolidare a Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie, în domeniul securităţii şi apărării. Mircea Duşa a apreciat participarea britanică la misiunea consolidată de poliţie aeriană, subliniind că misiunile desfăşurate în comun cu piloţii români contribuie semnificativ la creşterea capacităţii operaţionale şi interoperabilităţii Forţelor Aeriene Române. Cei doi oficiali au discutat şi despre continuarea participării navelor britanice la exerciţiile din Marea Neagră, zonă de interes sporit pentru NATO.
În acelaşi timp, secretarul de Stat a subliniat necesitatea menţinerii cooperării cu Marea Britanie în domeniul securităţii şi apărării pe toate palierele ce vor fi agreate în cadrul Uniunii în etapa post-Brexit.