Acasă Politic Președinția României la Consiliul UE trebuie să ia în calcul implicarea în...

Președinția României la Consiliul UE trebuie să ia în calcul implicarea în reprezentarea externă a Uniunii

DISTRIBUIȚI

146571 – 06062018 – Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, Angel Tîlvăr, a primit, la 5 iunie, la Palatul Parlamentului, vizita unei delegaţii a Comitetul Economic și Social European (CESE), condusă de Isabel Caño Aguilar, vicepreședinte pentru comunicare al CESE. Delegația a fost însoțită de Cristian Pîrvulescu, membru al CESE din 2007, decanul Facultății de Științe Politice (SNSPA).

Discuţiile s-au purtat pe marginea valorilor comune care reprezintă temelia demersurilor şi a eforturilor, atât ale Parlamentului României, cât şi ale Comitetului Economic și Social European (CESE), valori ce reconfirmă statutul asumat de ambele foruri, acela de a reprezenta liantul între instituțiile europene cu rol de decizie și cetățenii UE.

Angel Tîlvăr a amintit că România va prelua preşedinţia Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, simultan cu pregătirile pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc în mai 2019, într-un context european și internațional complex.

Întrebat de membrii delegaţiei despre cum vor fi gestionate dosarele majore care vor reveni Președinției României la Consiliul UE, Angel Tîlvăr a răspuns: ”Mandatul României va ține cont de procesele complexe care vor modela Uniunea Europeană, precum reflecția asupra viitorului Uniunii Europene, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, tranziția spre un nou ciclu legislativ ca urmare a alegerilor europene, noul cadru strategic de acțiune post-2019 şi contribuţia la conturarea reperelor următorului ciclu financiar multianual post-2020”.

O dimensiune importantă pentru consolidarea proiectului european este întărirea legăturii dintre cetățeni și Uniune și implicarea mai activă a acestora în procesele decizionale. În același timp, provocările din mediul internațional par a fi din ce în ce mai semnificative, Uniunea Europeană trebuind să-și asume un rol considerabil în afacerile globale. În condițiile instabilităţii politice la nivel internațional, Președinția României la Consiliul UE trebuie să ia în calcul implicarea în reprezentarea externă a Uniunii.

Preluarea președinției se va face într-o perioadă în care eforturile statelor membre ale Uniunii se vor concentra pe identificarea unor soluții viabile la provocările majore la adresa proiectului european și de definire a evoluției acestuia în următorul deceniu. În acest context, România va avea oportunitatea de a susţine şi transmite un mesaj convergent cu dezbaterile europene actuale, prin respectarea angajamentului de a asigura valorile publice care fundamentează politicile comune ale Uniunii Europene: libertate, stabilitate, prosperitate, solidaritate socială, coeziune.

CESE este alcătuit din 350 de membri care provin din cele 28 de țări membre ale UE. Aceștia sunt desemnați de guvernele naționale și sunt confirmați în funcție de către Consiliul Uniunii Europene pentru o perioadă de cinci ani. Ei își desfășoară activitatea în mod independent, în interesul tuturor cetățenilor UE. Membrii Comitetului nu sunt oameni politici, ci angajatori, sindicaliști și reprezentanți ai unor grupuri diverse, ca, de exemplu, organizații ale fermierilor, ale consumatorilor sau de mediu, actori care provin din economia socială, din sectorul IMM-urilor ori al profesiilor liberale, dar și din asociații aflate în slujba persoanelor cu handicap sau din sectorul voluntariatului, promotori ai egalității dintre femei și bărbați, reprezentanți ai tinerilor, ai mediului universitar, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.