Acasă Anchete Interne Polițiștii de la Transporturi au depistat 10 persoane date în urmărire națională

Polițiștii de la Transporturi au depistat 10 persoane date în urmărire națională

DISTRIBUIȚI

 146622 – 11062018 – În perioada 1 – 8 iunie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi, polițiștii de la Transporturi din toată țara au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare.

Astfel, polițiștii au efectuat controale în 351 de stații de cale ferată şi au patrulat în 394 de trenuri de călători. În urma verificărilor, au fost depistate 10 persoane date în urmărire națională și 11 minori lipsiți de supraveghere, aceștia fiind predați familiilor sau internați în centrele de plasament. De asemenea, polițiștii au identificat 7 persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unităţi spitaliceşti.

Polițiștii au întocmit 89 de dosare penale, în cadrul cărora se fac cercetări pentru comiterea de infracțiuni, majoritatea fiind fapte de furt, contrabandă, evaziune fiscală, braconaj piscicol și infracțiuni la regimul circulației.

De asemenea, polițiștii au depistat în flagrant delict 44 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.395 de lei.

Au fost indisponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 58.000 de lei, printre care pește, instrumente ilegale de pescuit, țigarete, carburant și alcool.

Tot în această perioadă, au fost intensificate activitățile de prevenire și combatere a furturilor de ambarcaţiuni, motoare de ambarcaţiuni şi motovehicule nautice. Astfel, pentru combaterea ilegalităţilor polițiștii de la transporturi navale, în cooperare cu reprezentanți ai Autorității Navale Române, au organizat 80 de acţiuni şi controale, fiind verificate 81 de ambarcațiuni de agrement, 79 de motoare de ambarcațiune, două motovehicule nautice și două societăți comerciale ce depozitează ambarcațiuni de agrement. Controalele s-au soldat cu depistarea a 14 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 7 persoane, toate depistate în flagrant delict, și cu aplicarea a 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.880 de lei. Au fost indisponibilizate și 3 unelte de pescuit, o ambarcațiune, un motor de ambarcațiune, 400 de lei și ridicate 3 permise de pescuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.