Acasă Externe Poliţia de Frontieră Româna, participant activ în cadrul Agenţiei FRONTEX

Poliţia de Frontieră Româna, participant activ în cadrul Agenţiei FRONTEX

DISTRIBUIȚI

146686 – 14062018 – O delegaţie a Poliţiei de Frontieră Române, condusă de inspectorul general, chestor general de poliţie Ioan Buda, a participat la cea de-a 70-a Reuniune a Consiliului de Administraţie al Agenţiei FRONTEX, desfăşurată în Polonia.

În perioada 13 – 14 iunie, la Varşovia, s-a desfăşurat cea de-a 70-a Reuniune a Consiliului de Administraţie al Agenţiei FRONTEX, la care au participat şefii poliţiilor de frontieră şi ai autorităţilor de frontieră din toate statele membre U.E. desemnați ca membri în Consiliul de Administrație Frontex, reprezentanți ai Comisiei, precum și ai altor agenții europene. La această reuniune, România a fost reprezentată din partea Poliţiei de Frontieră Române, de inspectorul general, chestor general de poliţie Ioan Buda, membru titular în Consiliul de Administraţie al Agenţiei.

Scopul acestei sesiuni de discuţii a fost de a analiza acţiunile derulate până în prezent sub egida agenţiei europene, stadiul cooperării operative între statele participante în domeniul supravegherii și controlului graniţelor, precum şi măsurile comune de viitor organizate sub egida FRONTEX.

În cadrul reuniunii inspectorul general al P.F.R. a prezentat contribuția Poliției de Frontieră Române cu resurse umane și tehnice la activitățile operaționale organizate de către Agenția Frontex la frontierele externe ale U.E.

De asemenea, cu ocazia acestei întâlniri a fost semnat ”Memorandum-ul de Înțelegere între Poliția de Frontieră Română și Agenția Frontex pentru găzduirea ofițerului de legătură Frontex”. Acest ofiţer de legătură îşi va desfăşura activitatea în cadrul unei grupări de state (România, Ungaria, Croaţia şi Slovenia) conform prevederilor Regulamentului 1624/2016.

Participarea la această reuniune reprezintă o oportunitate pentru a întări relaţiile cu autorităţile statelor Uniunii Europene implicate în lupta împotriva migraţiei ilegale, în vederea realizării unui schimb operativ de date şi informaţii, scopul acestora fiind alinierea activităţilor specifice la standardele internaţionale în domeniu şi contracararea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.