Acasă Cultura/Media Pianista Elisabeth Leonskaja revine la Filarmonica ”George Enescu”

Pianista Elisabeth Leonskaja revine la Filarmonica ”George Enescu”

DISTRIBUIȚI

 146713 – 18062018 – Pe 20 şi 22 iunie 2018, pianista Elisabeth Leonskaja, ultima ”mare doamnă a şcolii sovietice”, revine alături de Orchestra simfonică a Filarmonicii ”George Enescu”, dirijată de maestrul Horia Andreescu. În program figurează lucrările Clopotele la soroc de Felicia Donceanu, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Edvard Grieg şi Simfonia a IV-a de Johannes Brahms.

De asemenea, sâmbătă, 23 iunie, de la ora 19.00, tot în Sala mare a Ateneului Român, Elisabeth Leonskaja va susţine un recital exceptional, cu piese de Franz Schubert, Arnold Schoenberg, Philip   Herschkowitz, Gabriel Iranyi, Frédéric Chopin, Franz Schubert.

Elisabeth Leonskaja, născută la Tbilisi, a studiat la Conservatorul din Moscova. Pianista a venit prima dată la București, în 1964, când, la doar 18 ani, a câştigat Premiul I la Secțiunea Pian a Concursului Internațional ”George Enescu”.”Cu Bucureștiul am o relație foarte sentimentală. Când ai 18 ani și primești primul bilet spre viață, sigur că rămâne în memorie. Bucureștiul este frumos în sine și l-aș fi iubit oricum. Însă pentru că am avut asemenea experienţe și asemenea amintiri, orașul e pentru mine ca un jalon. De aceea,revin aici de fiecare dată cu foarte multă plăcere”, a declarat artista.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.