146680– 14062018 – Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a avut miercuri 13 iunie, la sediul MApN, o întrevedere cu reprezentanţii companiei Lockheed Martin. Agenda întâlnirii a inclus discuţii cu privire la stadiul implementării programelor de înzestrare aflate în derulare cu această companie, dar şi a celor aflate în faza de operare şi suport, precum radarele de mare distanţă şi de supraveghere la înălţimi mici şi medii.
Au fost analizate, de asemenea, și aspecte legate de oportunitățile de cooperare industrială prin care o serie de echipamente de înaltă tehnologie din portofoliul companiei să poată fi produse sau asamblate în România, prin implicarea industriei naţionale de apărare în producerea unor elemente componente și/sau în procesul de mentenanță al echipamentelor aflate sau care urmează a intra în dotarea Armatei României.