Acasă Externe Migrația riscă să distrugă spațiul Schengen, atenționează Italia

Migrația riscă să distrugă spațiul Schengen, atenționează Italia

DISTRIBUIȚI

146810 – 25062018 – Giuseppe Conte, șeful Guvernului de la Roma, a încercat să se impună duminică la Bruxelles în cadrul unui mini-summit UE excepțional privind migrația. Propunerile sale, care intră în conflict cu cele ale Franței, vor fi studiate până în 28 iunie când are loc reuniunea de vară a liderilor UE.

Italia refuză să primească ambarcațiunea Lifeline, un alt vas încărcat cu migranți, așa cum a refuzat să primească vasul Aquarius. Pentru noul guvern Italian, lucrurile vor trebui să se schimbe întrucât de prea mulți ani țările aflate în prima linie în Mediterana asigură gestiunea migranților fără vreun sprijin.

Franța, aflată tehnic în linia a doua a migrației, dorește crearea unor centre închise pentru refugiați tocmai în Italia.

Între cele doua viziuni ale gestiunii migrației nu exista nicio posibilitate de conciliere. Mini-summitul excepțional organizat duminică la Bruxelles, la care au participat 16 țări, a confirmat faptul că politica migrației nu este si nici nu va fi una europeană.

Emmanuel Macron a încercat însă să păstreze aparențele spunând ca viziunea lui Giuseppe Conte este ”destul de coerentă” cu restul discuției.

Mai mult, unii analiști spun că acest fenomen, care din când în când dă naștere unor crize, va da lovitura decisivă construcției comunitare și așa deja amenințată de Brexit și alte crize.

E drept, între Giuseppe Conte și Emmanuel Macron nu există acum un dialog posibil privind acest subiect, iar tensiunile politice se amplifică deși fenomenul migrației a diminuat în ultimii doi ani.

Migrația riscă să distrugă spațiul Schengen, crede Italia, dar de fapt aceasta ar putea distruge mai întâi fragila coaliție de guvernare germană:  iată adevăratul motiv pentru care acești lideri europeni s-au reunit de urgență.

Angela Merkel nu a fost prea vorbăreață la plecarea sa de la Bruxelles, ea a spus doar că propunerile Italiei vor fi analizate până joi. Această explicație s-ar putea sa nu fie suficient de clară astfel încât partenerii săi din coaliție să nu se mai teamă de migrație.

Pentru Giuseppe Conte însă, reuniunea bruxelleză a fost una mulțumitoare: “Mă întorc satisfăcut la Roma, lucrurile se mișcă în direcția cea bună”, a scris el pe Twitter spre surprinderea tuturor. – sursa: RFI.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.