Acasă Social Măsuri luate de autorități în contextul manifestării fenomenelor meteo-hidrologice

Măsuri luate de autorități în contextul manifestării fenomenelor meteo-hidrologice

DISTRIBUIȚI

 146878 – 28062018 –  În cursul dimineții de astăzi, la sediul Guvernului, a avut loc un comandament de urgență pentru inundații, condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă, la care au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu.Comandamentul a avut ca scop analiza situației la zi în urma precipitațiilor din ultimele zile.

Astfel, în urma centralizării datelor la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în această dimineață se înregistrau efecte în 60 de localități din 14 județe. Totuși, până la această oră nu au existat persoane sau localități izolate și nici urgențe medicale la care să nu se fi putut ajunge.

Încă de la anunțarea avertizărilor hidro-meteorologice, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, la nivel național, aproximativ 16.000 de angajați MAI – 8.000 de polițiști, 3.200 de pompieri, 4.600 de jandarmi, cu peste 6.600 mijloace tehnice.

În cursul zilei de ieri, au fost activate grupele operative sau Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției, după caz. Întreaga situație la nivel național a fost și este în continuare monitorizată la nivelul MAI prin Centrul Național de Conducere Integrată.

Intervențiile din ultimele 24 de ore ale angajaților MAI au vizat, în principal: scoaterea apei din gospodării (21 de case, 2 anexe gospodărești, 382 de curți, 20 subsoluri, 4 obiective social-economice) și îndepărtarea aluviunilor de pe căile de acces (7 drumuri naționale, 2 drumuri județene, 5 poduri și podețe).

Structurile de intervenție ale MAI rămân la datorie până la normalizarea situației în toate județele, iar la final, prin comisiile speciale ce se vor constitui la nivelul fiecărui județ prin grija prefecților, vom avea o evaluare a pagubelor produse de aceste precipitații și vom decide asupra modalităților prin care vom sprijini comunitățile afectate.

Prim-ministrul Guvernului României a solicitat ca după încetarea ploilor și revenirea la normalitate să se realizeze primele evaluări privind pagubele pentru ca Guvernul să dispună măsuri concrete de ajutorare a populației și a comunităților afectate.

Autoritățile recomandă cetățenilor din zonele vizate de avertizările hidrologice să nu se aventureze în zonele afectate de inundații și să înțeleagă că măsurile dispuse de autorități sunt pentru protejarea vieții și a bunurilor lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.