146890 – 29062018 – Sesiunea specială a Conferinţei Statelor Părţi (CSP) la Convenția privind interzicerea armelor chimice s-a încheiat prin adoptarea unei Decizii împotriva ameninţării reprezentate de utilizarea armelor chimice. La conferinţă, desfăşurată la Haga în perioada 26-27 iunie 2018, România a fost reprezentată de o delegaţie condusă de secretarul de stat pentru afaceri bilaterale şi strategice în spaţiul euroatlantic, George Ciamba.
România s-a alăturat celor 30 de state care au co-sponsorizat Decizia iniţiată de Marea Britanie. Textul deciziei arată că atunci când arme chimice sunt folosite pe teritoriul unui stat parte la Convenţie, autorii, organizatorii sau alte persoane implicate trebuie identificate. De asemenea, subliniază valoarea adăugată a Secretariatului Tehnic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) de a întreprinde investigaţii independente asupra cazurilor de folosire a armelor chimice pentru a facilita atribuirea universală a responsabilităţii.
De asemenea, decizia exprimă sprijinul şi aprecierea pentru activitatea profesionistă, imparţială şi independentă a directorului general şi a Secretariatului Tehnic al OIAC în îndeplinirea obiectivelor Convenţiei.
România a fost printre statele părţi (Australia, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, România, SUA şi Marea Britanie) care au solicitat convocarea conferinţei speciale pe fondul preocupărilor cauzate de creşterea îngrijorătoare a numărului de cazuri de folosire a armelor chimice, cel mai recent în Siria, Irak, Malaysia și Marea Britanie.
Convenţia privind interzicerea armelor chimice este primul tratat internaţional din domeniul dezarmării care prevede eliminarea completă a unei întregi categorii de arme de distrugere în masă. Convenţia, care numără în prezent 193 de state părţi, a intrat în vigoare la 29 aprilie 1997, iar depozitarul acesteia este Secretarul general al ONU.
În vederea aplicării prevederilor Convenţiei, la intrarea sa în vigoare a fost înfiinţată Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, cu sediul la Haga, ai cărei membri sunt statele părţi.
România a semnat Convenţia privind interzicerea armelor chimice în prima zi de la deschiderea ei spre semnare, la 13 ianuarie 1993, şi a ratificat-o la 9 decembrie 1994 (prin Legea nr. 125/1994), instrumentele de ratificare fiind depuse la Secretarul general ONU, la 15 februarie 1995. Convenţia a fost implementată în România prin Legea nr. 56/1997, completată şi modificată în 2004”.