146875 – 28062018 – Începând cu 28 iunie, prima serie de 173 de polițiști delegați din teritoriu vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță.
În baza Planului de acțiune ”Litoral 2018”, a fost suplimentat numărul de polițiști care acționează pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral.
Astfel, în perioada 28 iunie – 3 septembrie a.c., zilnic, 406 polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor. Dintre aceștia, 233 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 173 de polițiști, pe fiecare serie, sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind delegați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.
În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În această perioadă, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiştilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a dispariţiilor de minori şi a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.
Astfel, la hoteluri şi locuri de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afişate materiale preventive, iar turiştilor le-au fost distribuite pliante şi brăţări informative.
O atenţie deosebită este acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.