146759 – 21062018 – România a avut dintotdeauna o poziție – geografică și, implicit, geopolitică – delicată, aflată la intersecția unor vectori de putere continentali sau mondiali.
Noi, românii, nu am avut șansa de a sta deoparte, feriți de vitregiile invaziilor sau războaielor. Compensația este că am învățat să privim orice chestiune din mai multe puncte de vedere. Am înțeles că nimeni nu este depozitarul unic al adevărului și că dialogul și negocierile sunt, întotdeauna, preferabile conflictului.
România are o vocație diplomatică pe care au dovedit-o și Mihail Kogălniceanu, și Ionel Brătianu, și Nicolae Titulescu, și Corneliu Mănescu, și mulți alții, diplomați mai puțin cunoscuți, din păcate, dar care au adus țării și lumii mai multă pace și încredere în ordinea internațională.
Din nefericire, anii din urmă ai comunismului și deceniile de după au însemnat și o restrângere a ambițiilor diplomatice ale țării noastre. Acum, însă, este momentul să reluăm vocația diplomatică a României. Posibilitatea de a ocupa un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU poate fi un bun început!
Organizația Națiunilor Unite a fost o creație a puterilor învingătoare în Al Doilea Război Mondial. Situația internațională s-a schimbat mult în ultimii 70 de ani. ONU are nevoie și de reforme, dar mai ales de dinamism și inițiativă.
România nu are armate cu care să amenințe lumea. România nu dispune de resurse economice sau financiare cu care să cumpere sau să investească. România nu are mulțimi fanatizate sau îndoctrinate.
Dar România are înțelegerea și voința necesare pentru a pregăti tratative și negocieri. România are o tradiție pe care trebuie să o continue!
Adresez, de aceea, o chemare către toate instituțiile românești care au experiență și competențe în relațiile internaționale de a-și coordona eforturile în vederea realizării unei strategii de diplomație internațională a României. Cred că Președintele și Guvernul României, ca factori executivi, trebuie să inițieze acest proces. România poate și trebuie să-și asume acest rol pe scena internațională!