146576 – 06062018 –
Cel mai probabil, cu toţii am fost de câteva ori în viaţă ţinta manifestărilor provenite din invidie sau, de cealaltă parte, am invidiat pe cineva. În ambele cazuri, sentimentul de invidie este un mare generator de suferinţă. Într-un sens plastic, individa apare atunci când ne uităm în “curtea” altuia şi simţim furie, tristeţe şi neputinţă că nu avem un anumit lucru, o persoană sau situaţia lui.
În opinia psihoterapeutului Laura Maria Cojocaru, atunci când stârnim sentimentul de invidie, adică îl exteriorizăm, acesta generează un efect în lanţă de alte sentimente dăunătoare pentru sănătatea noastră fizică şi psihică, precum: insomnii, stări de anxietate, stări depresive, o furie care ne îndeamnă la comportamente disfuncţionale, în primul rând pentru noi înşine.
Mai mult decât atât, specialistul consideră că poate fi creionat un portret arhetipal al persoanelor care scot la suprafaţă mai des decât altele sentimentul de invidie, astfel:
Persoanele cu stima scăzută. “Atunci când o persoană are stima de sine scazută, nu este împăcată cu imaginea ei, cu viata ei, cu fizicul ei, cu cercul de prieteni, cu situatia ei financiară, socială, relaţională etc, au acumulat frustrări în timp, sunt persoane nesigure pe ele, cu încredere mică în propriile forţe şi râvnesc mereu la ceea ce au alţii. Întrucât nu reuşesc să obţină, există unele persoane care duc invidia la un alt nivel şi doresc răul persoanelor din jur despre care consideră că au o viaţă mai bună”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedintele Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Persoanele stăpânite de frică. “Acele persoane care experimentează stări de teamă sistematic, cum ar fi frica de prezent, de viitor, de propria neputinţă, frica de a nu fi îndepărtat, frica de a nu primi acceptare, respect, iubire, sprijin etc. de la cei din jur, sunt mai predispuse să trăiască mai des sentimentul de invidie. Frica ne împinge la nesiguranţă, care pot escalada în frustrări din cauza aşa-ziselor nevoi fictive. Persoanele stăpânite de frică sunt mereu de părere că nu au suficient de mult, că alţii au mai mult, dar îşi înfrânează pornirile distructive tocmai din … frica: de a nu fi acceptat, de a fi îndepărtat dintr-un grup etc.”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Persoanele stăpânite de lene. “Chiar dacă poate părea hilar, dar persoanele leneșe trăiesc mai des sentimentul de invidie decât alte persoane. Persoanele invidioase nu sunt dispuse să urmeze căile de dezvoltare și de evoluție pe care le urmează cei care au succes în viață, în carieră, în dragoste etc. Cei invidioși nu sunt dispuși să plătească prețul succesului, și anume o doză de efort și de renunțare în anumite momente la un soi de confort, drept pentru care se mulțumesc doar să invidieze”, conchide psihologul.