146655 – 13062018 – Aproape 5 miliarde de lei, bani care vor merge în investiții locale, este câștigul autorităților locale, de pe urma adoptării amendamentului privind redevențele.
Proiectul de lege privind rămânerea a 80 la sută din redevențe la nivel local, inițiat în urma cu un an, a fost preluat ca și amendament în Codul Administrativ și votat la începutul săptămânii în Senat.
Dacă până acum, contravaloarea redevenței mergea în proporție de 100 la sută la bugetul de stat, acum doar 20 la sută din aceasta mai merge la “național”, iar 80 la sută rămâne la nivel local, din care 40 la sută la bugetul consiliului județean, iar 40 la sută la bugetul primăriei.
Aici vorbim de venituri din redevențe pentru tot ceea ce înseamnă exploatări de resurse la suprafață. Până acum, mașinile de mare tonaj care scoteau piatra din albia râurilor făceau praf drumurile locale și proprietățile oamenilor, iar banii din redevență mergeau la nivel național în timp ce unitățile administrativ teritoriale rămâneau cu pagubele.
În urma așa zisei revoluții fiscale, autoritățile locale au fost văduvite cu aproximativ 10 miliarde de lei. Acum, prin aplicarea amendamentului pe care l-am inițiat, jumătate din pagubă se recuperează, iar asta înseamnă că autoritățile locale vor avea mai mulți bani pentru investiții esențiale pentru comunitate, cum ar fi lucrările de alimentare cu apă, canalizare, drumuri, dispensare sau școli, declară deputatul PNL Florin Roman.